3 lucruri

"prefer sa fiu fericit decat sa am dreptate"

Demascarea Industriei Muzicale [...si nu numai]

Un documentar care trebuie urmarit pana la capat si care atinge multe subiecte care sunt mult prea ample pentru a fi explicate intr-un singur documentar, despre o parte din ele am mai postat pe blog.

Radio internet pentru toate starile

http://www.stereomood.com/



Uploaded with ImageShack.us

Sclavia moderna- refuzul manipularii colective

Paradigmă şi conspiraţie

Cuvântul "paradigmă" are o istorie aparte. Vechii greci îl foloseau ca să desemneze un arhetip sau ideal. Mai târziu, cuvântul a dobândit un cu totul alt înţeles, care este folosit şi astăzi.
Thomas Kuhn, în cartea sa "Structura revoluţiilor ştiinţifice", arată că ştiinţa nu progresează într-un mod pe care-l considerăm obişnuit, acela de a trece de la un adevăr restrâns, la un adevăr mai larg, mai cuprinzător, ci rămâne fixată, dependentă de o anumită dogmă sau reprezentare - o paradigmă - la care se renunţă cu mare dificultate, iar atunci este imediat înlocuită cu o altă paradigmă.
Astfel, sistemul lui Copernic (în care soarele este centrul universului) a detronat sistemul lui Ptolemeu (în care Pământul era în centru), iar fizica clasică a lui Newton a fost înlocuită cu fizica cuantică şi relativistă. Ştiinţa trece prin perioade de conservatorism (numite "normale") care alternează cu perioade de revoluţie.

Trecerea la o altă paradigmă

Atunci când apar anomalii şi fapte inexplicabile pe care o paradigmă nu le poate cuprinde consistent, atunci când problemele prezente nu le putem rezolva folosind paradigma curentă, viziunea noastră asupra realităţii trebuie să se schimbe, la fel ca şi modul nostru de a percepe realitatea, modul de a gândi şi, mai ales, valorile la care aderăm.
Trebuie să pornim de la noi viziuni, trebuie să avem alte aşteptări care vor duce la transformarea teoriilor noastre, a tradiţiilor, a regulilor, a standardelor şi a practicii. Trebuie să creem o nouă paradigmă în care să putem rezolva toate problemele care nu-şi puteau găsi o soluţie în vechea paradigmă.

Dependenţa de paradigmă

Ce se întâmplă însă atunci când cei mai ardenţi suporteri ai unei paradigme sunt dependenţi de acea paradigmă încât nici nu-şi mai dau seama că se află cu totul în ea? Se poate spune că paradigma a devenit lumea lor virtuală. Ei nu mai trăiesc în lumea reală, ci explică totul doar prin paradigma pe care au ridicat-o la rang de zeu atotputernic. Despărţirea nu este o opţiune, pentru că ar fi prea dureroasă.
De aceea, aceşti suporteri ai paradigmei consideră că propria lor supravieţuire individuală este absolut dependentă de supravieţuirea paradigmei, şi vor manipula, vor controla societatea pentru a preveni ieşirea culturii sau a cadrului social din limitele paradigmei de care ei depind, ignorând şi suprimând tentativele de a face publice anomaliile care ar detrona paradigma.
Aceştia vor spune că anomaliile apărute sunt, de fapt, percepţii personale înşelătoare ale unor oameni anormali (care ies din tiparul "normal"), pentru a intimida populaţia şi a o convinge (prin frică - că doar cine vrea să fie numit "anormal"?) să rămână în acest program de control al paradigmei. Dependenţa de paradigmă duce inevitabil la moartea paradigmei sau la moartea celor care o menţin.

Puterea paradigmei

Suntem îngrijoraţi de drumul pe care merge cultura noastră actuală şi vrem să ştim ce putem face cu toţii pentru a-i schimba cursul. După cum vedem, puterea noastră este în folozofie şi în forţa schimbărilor de paradigmă. Aceste schimbări includ modificarea modului de gândire şi a valorilor centrale, ceea ce nu costă bani, este un proces democratic (cu toţii putem face asta, dacă vrem), ne ghidează spre miezul problemelor noastre, este non-violent, eficient, nu poate fi oprit din exterior, şi este cea mai mare putere a noastră!

Problema

Constatăm că acest sistem de control şi dominaţie (care este de natură conceptuală, mentală) invadează insidios instituţiile culturale, şi are la bază frica de anarhie. Dacă cineva (oricine) - o autoritate sau o putere superioară nouă - nu ne controlează, nu ne supraveghează, nu ne domină, noi credem că societatea va cădea în haos total. Aşa suntem învăţaţi să credem.
Dar cine îi controlează pe aceşti manipulatori? Ce fel de ordine au ei în minte atunci când ne controlează? Este o ordine care creează armonie socială şi ne face fericiţi? Oare? Sau această ordine impusă insidios creează războaie, supunere oarbă, moarte interioara şi sufletească, nedreptăţi, dependenţă de medicamente şi "alimente", exploatare economică, cinism, stres cronic, şi nefericire?
Pur şi simplu nu are sens, de exemplu, să-i controlăm pe copii de dimineaţă până seara cu premii şi pedepse, şi apoi să ne mirăm de ce au devenit manipulatori egoişti: "Eu cu ce mă aleg? Mie ce-mi iese la faza asta?" sau "Bine că nu am fost prins!" Exact aşa am fost şi noi educaţi prin metodele "clasice", "normale", folosite la şcoală şi acasă. Exact aşa gândim şi noi.
Iar dacă oamenii au crescut obsedaţi de a fi mai puternici decât alţii, dacă toată viaţa urmăresc să ajunga în acel punct din vârf de unde să-i poata controla pe toţi ceilalţi, acolo unde să decidă ei înşişi pe cine pedepsesc şi pe cine premiază, atunci de ce să ne mai mirăm? Situaţia actuală este extensia logică a paradigmei noastre culturale.
Cu alte cuvinte se pune legitima întrebare: cultura, societatea noastră este oare construită pe o paradigmă care lucrează pentru noi aşa cum trebuie? Oare actuala paradigmă ne serveste aşa cum trebuie? Adică această filozofie consensuală (de consens) pe care o îmbrăţişăm (adesea, fără să ştim) ne ajută să definim instituţiile pentru a ne servi nouă, sau noi suntem doar servitori ai unui sistem care ne "abureşte" minţile, care ne consumă energiile inutil, şi care ne transformă treptat (dar sigur) în oameni cum nu am dorit niciodată să fim? Şi, pe măsură ce din ce in ce mai mulţi oameni încep să-şi pună astfel de întrebări, devine clar că acum este momentul să re-gândim totul, de la bază. Este timpul să ne folosim puterile.

Criza universală a dependenţei

Suntem prinşi în capcana propriilor slăbiciuni, a propriilor (non)valori. O primă soluţie de ieşire din criză ar fi una de tipul "fără dependenţă". Deşi este o rezolvare logică şi corectă, deşi pare simplă, în realitate nu suntem cu toţii pregătiţi să facem acest uriaş pas, poate doar unii dintre noi care au conştientizat îndeajuns capcana paradigmei.
În plus, trebuie să realizăm că această criză este întreţinuta de numeroasele procese de care suntem dependenţi, procese care penetrează toate sistemele sociale pe care le avem, de la şcoli la biserici, de la locul de muncă până la guverne.
Lumea este administrată prin procese dinamice bazate pe dependenţă. Suntem obişnuiţi cu aceste procese care ne susţin dependenţa, şi nu putem face nici măcar "doi paşi" fără să le folosim. Haideţi să vedem câteva exemple.

Dependenţa de substanţe

Dacă vă gândiţi la cele cunoscute (alcool, cafea, tutun, droguri, etc) acestea nu sunt decât suprafaţa vizibilă din exterior. Drogurile, alcoolul şi tutunul constituie cel mai mare imperiu economic mondial. Doar industria armamentului rivalizează cu el. Se pare că nu ne putem permite să nu fim dependenţi de substanţe, pentru că economia noastră cu siguranţă este total dependentă de acestea.

Dependenţa de procese

Surprizele încep să apară acum, mai ales pentru cei care nu-şi dau seama de paradigma actuală. Procesele de care suntem cel mai mult dependenţi sunt şi cele mai lăudate de societatea noastră: dependenţa de muncă, dependenţa de a câştiga, dependenţa de stres, perfecţionismul, dependenţa de relaţii sociale, dependenţa de a face mereu bani, dependenţa de a cheltui şi de a face datorii, dependenţa de a avea puterea socială, dependenţa de a dobândi faima şi notorietatea, dependenţa de a trăi drame de familie, sau - aplauze, vă rog - dependenţa de cumpărături.
Să nu uităm dependenţa de sex, care este constant hranită de publicitatea care promovează sexul golit de conţinut (de iubire), un mod insaţiabil şi manipulativ de a-l folosi pe celălalt doar în propriul interes. Jocurile de noroc sunt o altă dependenţă, care fac prăpăd acum, mai ales printre tineri, care-şi doresc rezolvarea tuturor problemelor instantaneu.
Până şi cele mai lăudate activităţi - religie, ştiinţă, preocupări academice, servicii guvernamentale - pot dezvolta modele clasice de dependenţă. Religia poate deveni obsesie; ştiinţa poate duce la dogme, prin faptul că adunând suficiente dovezi se ajunge la o viziune unilaterală şi închistată asupra lumii.
Cât despre serviciile guvernamentale, puterea de dependenţă vine din partea birocraţilor care vântură hârtiile tot timpul şi dau o putere din ce în ce mai mare celor care deja beneficiază de ea: corporaţiile multinaţionale mamut.
Dependenţa de procese este periculoasă pentru că se bazează aproape total pe folosirea numitor substanţe şi pe exacerbarea majorităţii dereglărilor sociale care există astăzi în lume. Aceste procese sunt adevăraţii criminali, pe care nu-i suspectăm câtuşi de puţin, dar care au născut miliardarii post-decembrişti din România, cei care au devalizat băncile româneşti spre propriul beneficiu, cei care au păcălit sute de mii de români, lăsându-i cu buzunarele goale.
Ivan Boesky, un miliardar american care a beneficiat din plin de birocraţie, spunea că "este o boală în faţa căreia sunt neajutorat", referindu-se la tendinţa insaţiabilă de a face mai mulţi bani. Dar el nu este singurul bolnav. O adevărată armată de slujitori ai banului, de o lăcomie greu de imaginat, au invadat societatea actuală, lăsând goale fondurile de pensii şi de economii ale multor oameni.
Dependenţa de alcool, tutun, cafea, droguri, sex, sau muncă ne pot afecta individual, în schimb dependenţa de bani, de clasă socială, de modul de gândire oficial, ne afectează pe toţi, împreună. Pentru că nu putem avea conducători care sunt dependenţi de putere, fără ca această dependenţă să nu ne afecteze pe toţi.
Aici este drama. Chiar şi când încercăm să le găsim scuze, spunând că "deh, aşa se face", constatăm că suferim împreună din cauza acestor adevărate plăgi globale pe care nu le observăm datorită faptului că ne sunt prea familiare. Practic, ne-am obisnuit cu o societate rea, şi credem că e normal să fie aşa.
Dar aceste boli sociale, chiar dacă ne sunt familiare, rămân la fel de periculoase. Pentru că un virus mortal, rămâne un virus mortal, chiar dacă întreaga populaţie este contaminată. Alcoolicii sunt în măsură să afirme că dependenţa este o boală progresivă, fatală. Iar acest lucru este valabil pentru orice fel de dependenţă.
Plămânii pot ceda datorită nicotinei, inima poate înceta să funcţioneze datorită stresului. Se poate muri de imensa lacomie ce distruge această planetă. Dependenţa, de substante sau de procese, individuală sau colectivă, este o boală mortala pe care o ignorăm cu riscul de rigoare.
Bineînteles că ştiaţi deja aceste lucruri. Ziare şi jurnale TV relatează aproape constant despre astfel de episoade. Şi ne întrebăm: ce se întâmplă? Dispunem de cunoaşterea şi tehnologia necesară. Avem toate resursele, naturale şi umane. Avem chiar şi dorinţa. De ce oare problemele noastre sociale, economice şi de mediu nu pot fi rezolvate? De ce trăim dintr-o criză în alta?

Sistemele care creează dependenţă

Dependenţa (de orice fel) nu este limitată de rasă, sex, clasă socială, regiune, sau ocupaţie. Bogaţi sau săraci, conservatori sau liberali, bărbaţi sau femei, europeni sau nu, suferim de aceeaşi boală.
Trebuie să descoperim ceea ce avem în comun, ceea ce este greşit în toate aceste categorii care sunt afectate. Răspunsul este sistemul social. În cartea sa "Când societatea creează dependenţă", Anne Wilson Schaef demonstrează că dinamica familiala, regulamentele şcolare, politicile şi practicile la locul de muncă, ierarhiile din intreprinderi, modul de lucru al guvernelor, mesajele din mass-media, ca şi structurile de valori şi credinţe culturale şi religioase, toate funcţionează în moduri care ne determină să devenim dependenţi.

Societatea este un sistem care creează dependenţă.

Deşi pare o afirmaţie "cam tare", cu cât înţelegem mai bine dependenţa, cu atât afirmaţia pare mai degrabă că minimalizează adevărul. John Taylor Gatto spune că "împarţirea şcolarilor în clase de vârste diferite, lipsa individualităţii în procesul de învăţare, supravegherea continuă, şi întregul mod de structurare al procesului de învăţământ par a fi proiectate special pentru a împiedica formarea unui mod de gândire şi de acţiune liber, par a fi făcute pentru a-i învăţa cum să fie cât mai dependenţi.

Conspiraţia paradigmei

De fapt, ce se întâmplă? De ce oare suntem trădaţi de sistemele pe care chiar noi le-am inventat? În loc să-şi realizeze funcţiile pentru care au fost făcute (educare - şcolile, hrănire - familiile, promovarea binelui public - guvernele, administrarea bunurilor comune - întrprinderile, găsirea şi împlinirea scopului vieţii - instituţiile religioase şi spirituale) toate aceste sisteme nu fac decât să abuzeze de puterea pe care noi le-am dat-o şi ne transformă în ceva ce nu am dorit niciodată să fim. De ce?

Thomas Kuhn a făcut o analiză inspirată care a zguduit lumea intelectuală. El a introdus termenul de paradigmă, spunând că oamenii folosesc fără să conştientizeze aşa-numitele modele mentale (paradigme) care le influenţează decisiv modul de gândire, de simţire, şi de acţiune. Modul în care este percepută o experienţă decurge din structura internă de credinţe şi concepţii despre lume, adesea ne-conştientizată.
Dacă ceva este greşit, atunci paradigma trebuie analizată. Se pune astfel problema de a reflecta asupra ideilor şi conceptelor pe care le folosim pe post de hartă a realităţii, pentru că fiecare dintre noi, şi împreună, avem o mulţime (uriaşă) de reprezentari 100% mentale prin care desemnăm experienţa reală (lucruri, evenimente, situaţii, etc).

Cum ia naştere o paradigmă?

De obicei se porneşte de la un model care explică anumite probleme, şi care produce apoi teorii, standarde, metode şi un mod de gândire care explică destul de bine "realitatea". Aderarea la o paradigmă înseamnă aprobarea tacită a regulilor specifice ei. Din acel moment, nimic nu poate scăpa amprentei specifice paradigmei acceptate.
Noi înţelegem viaţa aşa cum o facem azi datorită paradigmei la care am aderat în mod inconştient. Într-o viziune specifică calculatoarelor, paradigma este că sistemul de operare la care apelează toate celelalte programe. Este acel miez ascuns care transformă orice perceptie pură în ceva ce noi numim experienţă. Ne oferă uneltele mentale (reprezentări şi desemnări) pentru a "traduce" experienţa în ceva "cunoscut".
Exista trei feluri de a percepe viaţa: rămânerea constantă în interiorul unei anumite paradigme, trecerea de la o paradigmă la alta, şi trăirea pură, în afara oricărei paradigme.

Dezvoltarea în interiorul paradigmei

Acest model este numit cel "normal" de către ştiinţă. Cei care rămân sclavii aceleiaşi paradigme operează constant şi mereu prin prisma ei. Acesta este cel mai "confortabil" mod de a "trăi" viaţa. Este modul "normal", larg acceptat şi folosit aproape unanim.
De fapt, trăirea în cadrul aceleiaşi paradigme este atât de plăcută, atât de puţin deranjantă, încât toată lumea uită că ea există; paradigma devine invizibilă. Precum peştele care habar n-are că se află în apă. Modul în care se văd lucrurile din interiorul paradigmei este ridicat la rang de realitate absolută. Pentru cel care trăieşte în paradigmă, aceasta nici măcar nu există. El consideră că realitatea este exact aşa cum o vede el şi nu altfel.
Din acestă perspectivă, talentele acceptate în interiorul paradigmei sunt acelea prin care individul reuşeşte să se încadreze cât mai bine în conceptul de "normal". Bineînţeles că aici este greşeala: normal este doar ceea ce paradigma defineşte ca normal. Prin urmare, să fii normal înseamnă să te adaptezi la definiţia de "normalitate" a paradigmei.

Trecerea la o altă paradigmă

Saltul apare atunci când paradigma ajunge la o criză, atunci când ea nu mai poate oferi soluţii pentru rezolvarea anumitor probleme, aşa cu o făcuse până atunci. În acel moment anomaliile încep să se acumuleze, încep să apară tot mai des, şi nu pot fi explicate. Toată lumea se miră şi se întreabă "oare ce se întâmplă?"
În modelul ştiinţific, în acel moment se pune problema renunţării la paradigmă şi găsirea unei alta, noi, care să rezolve, care să explice toate anomaliile apărute. Această fază se numeşte "ştiinţă extraordinară", adică este o ştiinţă altfel decât cea ordinară, obişnuită.
Paradigma veche este incapabilă să ofere răspunsuri complete, însă oamenii de ştiinţă sunt cu totul pierduţi având impresia că întreaga lor lume se prăbuşeşte. De fapt, se prăbuşeşte doar paradigma lor, de care uitaseră.

Paradigma creează sisteme abuzive

Am fi tentaţi să credem că schimbarea paradigmei este la fel de uşoara ca schimbarea cămăşii. Dar nu e aşa. Pentru că adevărata cauză a crizei prin care trece societatea rămâne invizibilă pentru cei care se află în continuare în interiorul paradigmei, ei spunând că "nu e nevoie de o alta, trebuie doar să o facem să funcţioneze pe aceasta".
Ei spun că nu este nimic greşit cu sistemele noastre sociale. Decât să recunoască eroarea, ei preferă să declare că ceva nu e în regulă cu noi, ceilalţi. Experţii vechii paradigme preferă să dea vina pe anumiţi oameni, numindu-i în fel şi chip. Ei continuă să susţina că "avem nevoie de şi mai mult control, de şi mai multă disciplina, de un guvern unic, global, mai eficient, de mai puţine drepturi şi o mai mare securitate pentru populaţie", şi toate astea - pentru binele nostru!
Cu alte cuvinte, conform vechii paradigme, nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului nu este un abuz, ci o necesitate. Pentru că numai în acest fel, restrictiv, putem avea familii fericite, în siguranţă, şcoli eficiente, guverne şi biserici apreciate. Pentru că numai prin restrângerea drepturilor putem scăpa de păcate, de prostie, şi de toate relele societăţii actuale.
Dacă restricţiile curente nu dau rezultate, atunci e nevoie de şi mai multe restricţii, trebuie să renunţăm la şi mai multe drepturi, trebuie să intimidăm oamenii, ne trebuie mai multe închisori şi să introducem pe scară largă pedeapsa cu moartea. Pentru că oamenii ştiu doar de frică.
Această paradigmă învechită ne influenţează fiecare parte a vieţii noastre, dar în mod invizibil. Nu ne dăm seama că ea există, ceea ce înseamnă că nu-i recunoaştem rolul pe care-l are în modelarea instituţiilor sociale actuale. Cât timp paradigma rămâne ascunsă, nu vedem care este cauza suferinţei generalizate, adică nu putem găsi o soluţie reală.

Control şi putere

Ce fel de paradigmă este aceea care ne cere să blamăm indivizii incomozi, să intimidăm oamenii şi să-i pedepsim cât mai exemplar, toate de dragul "sănătăţii" sistemului social? Ca o ţesătură complexă, paradigma are multe fire, dar modelul general este în legătură cu controlul: cine are putere asupra cui, şi cum poate fi menţinută o relaţie de supunere?
Acesta este modelul de tip "dominare", care contrastează cu modelul de tip "parteneriat". În această paradigmă, dominarea este axul central care face ca viziunea actuală să fie următoarea: controlul ierarhizat de sus în jos este absolut necesar pentru a menţine ordinea socială.
Paradigma controlului (modelul de control prin dominare) nu încetează să ne asurzească cu afirmaţii de genul "dacă nu avem pe cineva căruia să ne supunem, sistemul nostru social va cădea în haos". Împăratul roman Diocletian, în disperarea de a menţine unit imperiul care se destrăma, a ierarhizat totul astfel încat animalele, pământul şi oamenii erau foarte bine organizaţi şi avea o evidenţă strictă a lor.
Ca şi Diocletian, actualele autorităţi cred că dacă am fi lăsaţi liberi, dacă fiecare ar decide ce e bine pentru el, atunci nimic nu ar mai funcţiona. Pentru a menţine ordinea, trebuie să facem ceea ce ne spun autorităţile.

Cea mai mare ameninţare

Pentru a putea fi controlaţi deplin, trebuie ca să fim complet izolaţi de alte surse de control. Pentru că se ştie că nu poţi fi slujitor la doi stăpâni. Iar cea mai mare ameninţare la adresa controlului social de tip extern este ghidul interior din fiecare dintre noi, sistemul spiritual de care dispunem cu toţii.
Acest sistem este numit în mod popular suflet. Este cea mai adancă prezenţă interioară, este ceea ce ne ajută să fim în contact cu noi înşine, cu miezul vieţii, fie că îi spunem Fiinţa Supremă, Dumnezeu, Unicul, Întregul, sau Sursa Creaţiei. Doctorul Larry Dossey descrie sufletul ca fiind "acel aspect din noi înşine care este infinit, care trece dincolo de limitele spaţiului şi timpului. Este legătura noastră directă cu Realitatea".
Acest nucleu interior este sursa talentelor şi creativităţii noastre. Acest nucleu ne dă convingerea că vieţile noastre au un anume scop. Atunci când trăim viaţa din tot sufletul, simţim că suntem cu adevărat vii şi plini de viaţă, şi suntem convinşi că ne aflăm aici cu un anumit scop.
Sufletul este cel mai bun prieten al fiecăruia, şi ghidul cel mai de încredere. Dar, pentru sistemul exterior de control, sufletul este inamicul nr. 1, este pericolul cel mai mare care trebuie eradicat pentru ca sistemul de control să fie eficient. Doar atunci când vom fi deconectaţi de la compasul interior vom fi în stare să executăm orbeşte orice ordine venite de la sistemul de control.
Invocand frica de haos, sistemele sociale adoptă paradigma controlului şi o folosesc îndârjit. Prin tot felul de politici instituţionalizate, prin regulamente şi moduri de lucru, primim mesajul clar că nu putem fi acceptaţi aşa cum suntem, ci doar dacă ne supunem total sistemului social de control (şcoală, familie, profesie, religie, afacere, etc.) care va face din noi cetăţeni-model. Suntem îndoctrinaţi cu convingeri de tipul că "sufletul creează probleme" pentru că nu poate fi "îmblânzit", nu poate fi încuiat într-o cutie şi "deranjează" teribil mecanismele sitemului social; deci, mai bine fără el!
Realitatea este cu totul alta. Ceea ce ne transmit sistemele sociale actuale nu este decât însăşi esenţa paradigmei învechite în care trăim. Poate că în trecutul îndepărtat al speciei umane, acest tip de control bazat pe dominare a adus oarece servicii benefice - deşi mă îndoiesc sincer - dar acum nu ne mai serveşte interesele legitime. Cu cât se adânceşte controlul prin dominare, cu atât viaţa interioară se atrofiază, iar ordinea socială diminuează. Pentru că adevărata ordine socială armonioasă vine din interior, ghidată de suflet.
Aceasta este prima conspiraţie a paradigmei, cea care ne blochează cele mai sincere eforturi personale şi de grup, realizate pentru a ieşi din criză şi a ne schimba.
Puterea paradigmei stă în acceptarea noastră benevolă a ei. În momentul în care o persoană începe să exploreze modele alternative, paradigma nu mai are aceeaşi putere.
În cartea "Conspiraţia Vărsătorului", Marilyn Ferguson explică faptul că acest cuvant, "conspiraţie", vine de la "conspirare" - care înseamnă "a respira împreună". O nouă paradigmă culturală ia naştere cu fiecare persoană care părăseşte vechiul mod de gândire îndrăznind să experimenteze ceva nou. Paznicii vechii paradigme sunt total neputincioşi, ei nu pot împiedica înlocuirea vechii paradigme cu cea nouă, pe măsură ce mai mulţi oameni încep să "respire" acelaşi mod de gândire.

Somnambulism

Nu suntem în stare să percepem realitatea a ceea ce suntem cu adevărat pentru că ne comportam ca nişte somnambuli; parcă dormim tot timpul, nefiind conştienţi de imensa putere pe care o avem fiecare. În schimb, sistemul a reuşit să ne convingă că nici nu avem astfel de puteri. Ne-a convins că suntem neputincioşi.
Chiar şi cei educaţi la cele mai bune şcoli din sistem recunosc că procesul actual de "educare" este, de fapt, îndoctrinare. Avantajul adus de astfel de instituţii de tip "dominant" este evident: oamenii nu mai au capacitatea de a vedea "întregul tablou", situaţia reală. Sistemele paradigmei de control vor ca creierul omului să fie o maşinărie supusă, nu o minte vie şi alertă.

Paradigma controlului se dă drept "filozofie"

Ca un adevărat clovn ce ne distrage atenţia, paradigma controlului se prezintă ca fiind "filozofie", spunându-ne inocent şi drăgălaş, că este ceea ce vedem noi. Şi insistă în a susţine că viziunea ei mecanicistă, materialistă, măsurată cu instrumente de control reprezintă realitatea cea mai reală. Mai mult, ne sfătuieşte cum să acţionăm, cum să ne comportăm în viaţă. Ne spune că un câine aleargă după o pisică, şi că rechinul mănâncă orice.
Această "filozofie" (numită materialistă) insistă în a ne convinge că pentru a înţelege cât mai bine "realităţile" universului trebuie să vedem totul ca fiind doar obiecte, şi să renunţăm la "însufleţirea" lor cu alte idei, valori spirituale şi alte "chestii" intangibile şi nemăsurabile.
Acceptarea acestei "filozofii" materialiste ne face automat supuşi "valorilor" sale, acelea de pedepsire şi premiere venite din exterior. Această filozofie ne îndepărtează de adevărata realitate a fiinţei umane. Dar această paradigmă de control nu este deloc filozofie pentru că nu încurajează gândirea liberă şi nici dialogul, este doar o schemă de control, de îngrădire. Nu ne dezvoltă mintea şi nici sufletul. Nu permite punerea la îndoială a presupunerilor pe care este bazat întregul sistem, a strategiilor de acţiune, a scopurilor sale.

Această paradigmă este, de fapt, o transă de control mental.

Transă deghizată

Ea se prezintă ca fiind "singurul mod" de a experimenta realitatea, şi nu acceptă alte păreri. Dacă ar accepta alte explicaţii, alte viziuni asupra lumii, ar însemna să-şi încalce propriile planuri de control. Ca rezultat, paradigma de control nu are nimic în comun cu folozofia şi este aproape identică cu cele mai insidioase metode de propagandă şi control mental, ca un inductor de transă, similar cu talentul lui Hitler de a-şi hipnotiza auditorii la celebrele-i discursuri.
Pentru a fi de folos, metodele de control mental trebuie să rămână ascunse pentru publicul larg, sau să treacă drept ceva acceptabil din punct de vedere social. Şmecheria specifică transei manipulative (faţă de transa terapeutică, pozitivă) este aceea că ea rămâne neobservată, neconştientizată.
Inductorii de transă negativă folosesc întotdeauna o deghizare a metodelor de control mental. Condiţionarea şi manipularea celorlalţi sunt mereu armele şi instrumentele pe care cei aflaţi la putere le folosesc, însă pe care ei le-au deghizat frumos numindu-le "educaţie" şi "tratament terapeutic".
Paradigma de control foloseşte toate aceste metode, însă auto-proclamarea sa ca "filozofie" este "cireaşa de pe tort". Pozând în "filozofie", paradigma de control capătă automat un "aer de autoritate". Dacă însă noi suntem capabili să recunoaştem toate aceste metode de control mental şi să vedem dincolo de deghizarea lor, dacă reuşim să le spunem pe nume, atunci ele îşi pierd puterea asupra noastră, ca prin farmec!

Anatomia unei transe

Prin definiţie, în starea de transă mintea alege voluntar să nu-şi folosească facultatea de selecţie şi focalizare; conştiinţa este atunci fixată, focalizată pe o mică parte, un cadru foarte restrâns de percepţii, în loc să fie receptivă la întreaga gamă. Pe scurt, în starea de transă focalizarea este selectivă şi ignoră discernământul mental.

Sugestibilitate

Fiinţa umană este foarte uşor sugestibilă, adică acceptă relativ repede orice sugestie. Acest lucru permite ocolirea facultăţii de discernământ, care în mod normal este "paznicul" minţii noastre. Prin inducerea stării de transă negativă, se poate foarte uşor controla şi manipula mintea şi comportamentul uman.
"Hai să fim serioşi, vrei să spui că eu sunt acum în transă?" este replica cea mai des întâlnită. Înainte de a da un răspuns, trebuie să spun că hipnoza (care este înrudită cu transa negativă) nu este o stare, ci mai degrabă un proces prin care ne focalizăm atenţia în mod selectiv doar asupra unei infime părţi de realitate.
De fapt, până şi cei hipnotizaţi pot să jure că, atunci când se află în starea hipnotică, nu sunt deloc conştienţi că sunt hipnotizaţi. La fel, chiar dacă omul se află în transă, el poate să jure că nu este aşa. Pentru simplul motiv că nu există un sentiment al unei stări alterate de conştiinţă atunci când eşti în transă; totul pare în regulă.

Transa ca instrument de opresiune

Puterea manipulativă a transei negative o recomandă automat ca instrument de opresiune, pentru a ne face mai slabi decât suntem. Folosirea controlului mental cu ajutorul transei negative are o "tradiţie" de mii de ani şi a invadat toate instituţiile paradigmei de control. Haideţi să vedem câteva exemple.
Eliminarea discernământului a atins un apogeu în celebrele tabere (lagăre) de concentrare ale lui Hitler. Prizonierii areau luaţi de la casele lor, li se confiscau toate posesiunile, erau dezbrăcaţi, raşi în cap şi trimişi la duşuri, în masă. Erau trataţi ca şi cum ar fi fost sub-umani. Impactul tuturor acestor metode asupra lor a fost că toate presupunerile lor despre ei înşişi şi-au pierdut orice semnificaţie. Imensa lor majoritate au intrat în stare de şoc iar capacitatea lor de a gândi era aproape de zero. Discernământul se pierduse.
Brutalitatea vieţii din lagăre i-a determinat pe prizonieri să se gândească numai la supravieţuire. Fiecare gând era îndreptat asupra modului de a se încălzi, de a face rost de mâncare şi de a nu-i enerva pe gardieni. Gândirea a devenit foarte selectivă, iar nimeni nu putea concepe vreun plan sau strategie viabilă.
Mentalul prizonierilor a fost golit de emoţiile normale, locul gol fiind umplut cu cele specifice lagărului. Apatia a devenit stăpână pe minţile lor. Prizonierii au renunţat la modul normal de a răspunde. În locul acestora, li s-a implantat ("sugerat") un cu totul alt set de reacţii: să nu se "pună" cu gardienii, să nu iasă în evidenţă, chiar să facă favoruri gardienilor pentru a câştiga o poziţie "favorabilă".
Supunerea necondiţionată şi lipsa voinţei proprii erau criteriile de supravieţuire pe care modul de existenţă din lagăre l-a implantat în mentalul tuturor prizonierilor. Fiinţa umană nu mai avea valoare intrinsecă, ci era privită doar prin prisma folosirii ei de către autorităţi.
Acum e clară transa? Cei care s-au lăsat copleşiţi de transa negativă nu au rezistat mult. Procesul de dezumanizare i-a copleşit şi au cedat primii, fără să opună vreo rezistenţă.

Ieşirea din transă

Cheia ieşirii din transa negativă este trezirea discernământului pentru a putea percepe "întregul tablou". Corectarea sugestiilor dezumanizante, contracararea influenţelor "culturale" se face doar prin refuzarea directă a acestora. Decidem acum că nu acceptăm gândurile, punctele de vedere formulate de această transă dezumanizantă.
Omul care a stat în faţa tancurilor armatei chineze din Piaţa Tien-an-men era în afara paradigmei de control. Răspunsul său "atipic" (necunoscut, ne-trăit de cei aflaţi în transă) l-a "deconectat" pe cel care conducea tancul. Un alt exemplu este căderea zidului Berlinului, care simboliza o paradigmă de control politic veche de 50 de ani. Odată ce transa paradigmei s-a "spart", zidul a căzut aproape peste noapte.
Odată ce ne-am trezit, avem de unde alege: în transă sau în afara ei. Desigur că trezirea şi ieşirea din transa paradigmei de control nu este deloc încurajată de "societate".

Sistemele închise nu deservesc societatea umană

Izolarea individului face imposibil dialogul social. Acesta este scopul paradigmei de control, şi ea foloseste pentru asta un dispozitiv special şi eficient. Paradigma a proiectat structurile sociale după modelul sistemelor închise. Regulile, politicile, şi modul de funcţionare al sistemelor închise au un singur scop, acela de a exclude influenţa externă generată de factori care nu pot fi controlaţi.
De aceea, primul răspuns "clasic" la orice problemă este acela de a "păstra lucrurile aşa cum sunt", adică revenirea la "normalitate". Sistemele sociale închise nu sunt rele prin ele însele, doar că sunt proiectate să menţina cu orice preţ starea "normală". Menţinerea ordinii predeterminate este scopul acestor sisteme, şi este urmărit prin anumite reguli şi politici de control strict.
Cât timp noile provocări pot fi neutralizate sau modificate pentru a se încadra în "normalitate", lucrurile vor continua ca şi înainte. Pârghiile de putere rămân neschimbate.

Administrarea variabilelor - oamenii

Sistemele închise tind să elimine variabilele, pentru a menţine "echilibrul". Diferenţele personale reprezintă variabilele, adică ceea ce ne diferenţiază pe unii de alţii. De exemplu, pentru că nimic nu e mai variabil într-o căsnicie decât femeia, sau în familie - copiii, sau în şcoli - profesorii şi elevii, sau la servici - angajaţii, sau în religie - căutătorii spirituali, sau în societate - cetăţenii, sistemele sociale închise "produc" nenumărate tehnici de a ne mentine în "echilibru", numit "armonie familială", "valori familiale", "disciplină şcolară", "relaţii cu colegii", "devoţiune religioasă", sau "ordine socială".
Cea mai eficientă tehnică pentru a face asta îi determină pe oameni să-şi integreze în ei înşişi (să-şi asume) rolurile desemnate de sistem şi să se comporte conform regulilor şi "principiilor" enunţate de paradigmă. Oamenii sunt manipulaţi în a accepta acele roluri până când ei înşişi devin doar roluri.
Deoarece dialogul, gândirea liberă pune în pericol "legitimitatea" paradigmei, nu e de mirare că discuţiile care pun la îndoială presupunerile şi regulile ei nu sunt deloc binevenite. Pentru că dialogul subminează tot efortul sistemelor închise de a păstra "echilibrul", de a elimina "variabilele", porţia de neprevăzut din fiecare dintre noi.

Declaraţia de legitimitate

Scopul sistemelor închise nu este acela de a ne "închide gura", deşi acesta este efectul. Aceste sisteme se comportă, într-adevăr, ca Forţele Întunecate din Star Wars (Războiul Stelelor), dar cei care conduc lumea cred sincer că "societatea s-ar prăbuşi" fără aportul lor valoros.
De aceea perioadele de dictatură îşi găsesc o justificare, o scuză, atunci când societatea trece printr-o perioadă de schimbare a paradigmei, de ieşire din transă. "Haosul" tranziţiei este folosit pentru a justifica metodele sistemelor închise. Cu cât este mai mare "haosul" aparent, cu atât "regulile absolute" sunt mai îndreptăţite.
Sistemele actuale chiar creează "haos" aparent, tocmai pentru a-şi legitima metodele de manipulare şi control, pentru a-şi "valida" astfel autoritatea "necesară" în situaţia creată.

Sistemele sociale închise nu funcţionează

Nevoia de echilibru a societăţii nu poate fi satisfăcută folosind modelul de gândire al sistemelor închise. De ce? Pentru că:

1. Se menţine astfel o "ordine" ruptă de realitate. Realitatea este că nimic nu este izolat în această lume, la orice nivel am analiza lucrurile. Un sistem închis poate părea o soluţie doar în teorie, practica arată altceva. Sistemele închise perpetuează aceleaşi reguli ineficiente în a menţine ordinea tocmai pentru că nu au discernământ spiritual.
Ele nu evaluează nevoile personale ale fiecărei fiinţe umane, şi nici pe cele de grup sau chiar planetare. Singura lor ţintă este să "menţină ordinea stabilită", chiar dacă această "ordine" este toxică pentru oameni şi pentru planetă.

2. Sistemul valorează mai mult decât oamenii. Aceasta este o altă "monstruozitate" specifică sistemelor sociale închise. Acesta este mesajul pe care-l auzim, dacă citim "printre rânduri", şi anume: menţinerea sistemului este cu mult mai importantă decât dezvoltarea spirituală a oamenilor care-l compun. Evident că este o aberaţie crasă.
Faci parte din sistem, deci eşti proprietatea sistemului. Nu contează cine crezi tu că eşti cu adevărat. Trebuie să acţionezi conform rolurilor pe care le-ai primit, respectând regulile sistemului. "Nu îţi vom permite să greşeşti". Pentru că dacă tu te schimbi, va trebui şi sistemul să se schimbe, ceea ce nu este deloc de dorit, pentru că "ordinea" socială menţinută de sistem se va "prăbuşi, cu siguranţă".
Menţinerea structurii rigide a sistemelor sociale închise ne costă scump pe fiecare dintre noi. Oamenii sunt "înghiţiţi" de sistem. Ideea de "sacrificiu personal pentru binele comun" poate fi lăudabilă, dacă într-adevăr ceea ce se urmăreşte este bun. Dar dacă nu este?

3. Controlul este un abuz. Sistemele sociale închise menţin "ordinea" prin control: forţa, pedeapsa şi alte metode de supunere abuzivă. Dar, armonia socială poate fi într-adevăr adusă cu forţa? Este oare modelul ierarhizat de control capabil să asigure "ordinea" socială?
Ameninţarea şi intimidarea nu pot sta la baza unei societăţi sănătoase. Pentru că există prea multă violenţă în vieţile noastre, şi asta ne împiedică să fim liberi. Cât de sănătos poate fi sistemul nostru social dacă oamenii, din punct de vedere psihologic, sunt nişte epave?
Când ne lipsesc forţele interioare care ne fac liberi, cretivi, sistemul social în care ne aflăm reflectă automat această lipsă. Şi ce primim drept răsplată pentru "supunerea" noastră? În nici-un caz siguranţa unei vieţi sociale împlinite. Poziţia specifică din ierarhia de control nu este deloc caracterizată de siguranţă. Când oamenii îşi pierd libertatea şi sunt "prinşi" în sisteme de control şi îngrădire, ei se comportă ca nişte animale în cuşcă. Oamenii devin astfel animale, adică regresează, în loc să evolueze.

Realitatea nu este de tip "închis". Acesta este unul din motivele pentru care sistemele sociale de tip închis nu reuşesc să aducă adevărata ordine şi armonie socială. Vechile credinţe ştiinţifice conform cărora sistemele energetice studiate erau declarate din start ca având entropie închisă, şi care stau la baza modelelor de control şi manipulare socială de tip închis, sunt acum abandonate datorită viziunii greşite şi false de la care plecau.
Indiferent cât de îndârjită este lupta sistemelor sociale închise pentru a menţine sub control variabilele şi a elimina schimbarea, realitatea nu poate fi ignorată la nesfârşit. Nu ne putem construi "insule" sociale izolate de restul realităţii, pentru că această întreagă realitate (care ne susţine fără să ne dăm seama) are un caracter profund dinamic, aflându-se într-o continuă şi eternă schimbare.

Realitatea se schimbă permanent

Realitatea pătrunde în toate sistemele noastre sociale, chiar dacă acestea se chinuie să se izoleze din ce în ce mai mult. Realitatea cere adaptare continuă şi schimbare. Două exemple clasice de sisteme închise, Uniunea Sovietică şi China Comunistă (ca să nu mai vorbim de România), au încercat să creeze şi să menţină societăţi "perfect controlate şi închise", izolate de restul lumii.
Acest model nu a funcţionat. Hotărârea lor de a pune bazele unui control strict asupra societăţii a presupus un preţ teribil care trebuia plătit: individualitatea, libertatea şi creativitatea oamenilor "trebuia să fie strivită". De aceea sistemele închise nu sunt decât o mare iluzie.

Evoluţia spirituală a societăţii este permanentă

Fiinţele umane sunt la fel de dinamice în schimbare ca şi realitatea întreagă pentru că noi suntem o parte din această realitate şi nu putem exista fără ea. De aceea, noi evoluăm constant, ca răspuns la solicitările acestei realităţi.
În contrast cu sistemele sociale occidentale de control, inclusiv cele "exportate" în China si URSS, vechile tradiţii spirituale asiatice privesc omul ca un sistem total deschis şi liber, aflat permanent într-o constantă transformare evolutivă. Sistemele sociale sunt obligate să ţină seama de această dinamică eternă a omului, pentru a-şi dovedi viabilitatea. Altfel, ajung la groapa de gunoi a istoriei.
Un alt motiv pentru care sistemele sociale închise nu sunt viabile este acela că ele operează într-un mod "orb" faţă de oamenii care le compun. Ordinea socială nu este compusă pe baza unor necesităţi umane; nu contează ce gândesc sau ce simt oamenii. Ordinea sistemelor închise este menţinută prin ignorarea nevoilor umane şi pe impunerea unor necesităţi ale sistemului.
De aceea sistemele închise nu sunt capabile să menţină legătura cu realitatea, cu gândurile, sentimentele şi capacităţile membrilor lor; ele pur şi simplu întorc spatele acestor informaţii, scuzându-se că "nu sunt relevante pentru menţinerea ordinii".

Prea multe tragedii, prea puţină ordine

În final, controlul de tip sistem închis nu funcţionează pentru că dă naştere la tragedii, şi nu la o ordine. Modelele nefuncţionale distrug. De exemplu, mentalitatea generală despre "sistemul de sănătate" este acela de afacere. Dacă sănătatea este o afacere, şi ea trebuie atunci menţinută în funcţiune ca orice afacere, cât mai mult timp, atunci înseamnă, de fapt, că nu există sănătate reală în societate.
Sistemul de sănătate se focalizează pe concepte de tip "eliminarea bolii" şi ignoră total modalităţile de tip "creare a sănătăţii". Poate părea acelaşi lucru, dar sunt două viziuni total opuse, cu rezultate pe măsură. Starea de sănătate a naţiunii este o măsură evidentă a tragediilor create de sistemele închise.
Sisteme politice occidentale sunt un alt ilustru exemplu pentru efectele nefaste asupra umanităţii.
Plătim un preţ mult prea mare pentru că filtrăm realitatea aşa cum o facem azi. Când aceste filtre ale paradigmei maschează (refuză) realitatea noastră interioară cu scopul de a crea şi mentine egoul (formatiune de tip "exterior") pentru a ne "conforma" legilor impuse de paradigmă, atunci această negare creşte devenind uriaşă.
Dar necazurile se intensifică atunci când noi ne identificăm cu aceste filtre ale paradigmei. Şi începem să credem că renunţând la filtre vom rămâne golaşi şi fără apărare, ba chiar mai mult, că am reuşit să supravieţuim în societate doar datorită acestor filtre. Ne identificăm cu aceste filtre şi credem că ele sunt tot ce avem.
Dar cum facem ca paradigma pe care o acceptăm să fie invulnerabilă? O facem invizibilă. Ceea ce nu poate fi detectat de populaţie, nu poate fi învins. Fiind invizibilă, paradigma noastră nu va fi atacată.
Cel mai comun mod de a face o paradigma invizibilă este să ne înconjurăm de oameni care gândesc la fel ca noi. Ne aliniem la grupuri care cred inconştient în aceeaşi paradigmă. Filtrele paradigmei devin astfel invizibile în acest grup, iar noi ne întrebăm "Care filtre?" şi "Care paradigmă?"
Fiecare membru al grupului urmăreşte acelaşi mod de viaţă, de gândire, adică urmăreşte ca paradigma să continue nestingherită. Atunci când apar situaţii care pun la îndoială paradigma, acestea sunt rezolvate prin acţiuni care demonstrează "cât de corectă şi eficientă" este paradigma grupului. Ideile oficiale, "corecte", sunt repetate până când problema se atenuează. Iar cei care pun la îndoială paradigma şi nu vorbesc acelaşi "limbaj", sunt eliminaţi din grup.
După cum deja aţi recunoscut, este exact modelul preferat de acţiune, de infiltrare în societate al grupurilor de interese, al "clicilor", al mafiei. Dar, extinzând viziunea, observăm că la fel se petrece şi în corporaţii, la biserică, şcoli, universităţi, guverne, sindicate şi chiar organizaţii non-guvernamentale.
Strategia de a menţine filtrele invizibile sub masca unei paradigme de grup se dovedeşte că nu este deloc o aberaţie, ci un model "normal" de comportament.
Există grupuri care permit evoluţia individuală, iar paradigmele care încurajează căutarea spirituală pot fi foarte folositoare. Pentru că lucrând cu oameni care ne împărtăşesc aceeaşi viziune superioară ne poate uşura evoluţia foarte mult. Pe măsură ce ne integrăm mai bine într-un astfel de grup, dezvoltarea spirituală poate atinge nivele la care o persoană ar ajunge după mari eforturi.
Diferenţa este deci dacă grupul încurajează evoluţia filtrelor sau menţinerea lor cu orice preţ.
O altă metodă de a face invizibilă paradigma derivă din latinescul "divide et impera" (dezbină şi stăpâneşte). Adică, împărţirea vieţii noastre în compartimente, fiecare cu setul lui de filtre specifice. Ca rezultat al folosirii unor filtre specifice pentru fiecare "bucăţică" de realitate, apare lipsa consistenţei vieţii.
Nu ne punem problema dacă valorile pe care le adoptăm la serviciu sunt valorile pe care am vrea să le respecte copiii noştri în viaţa de familie. Dacă aderăm la o religie sau credinţă, nici nu vrem să auzim de o alta. Prin ridicarea acestor ziduri între filtrele noastre, protejăm de fapt întregul set de filtre ale paradigmei. Evităm astfel compararea filtrelor între ele, ceea ce ar duce inevitabil la dezvăluirea paradigmei în toată goliciunea sa, şi la punerea sa sub semnul întrebării.
Gândirea de tip "închis", de tip "cutie", deşi este valoroasă pentru specializarea într-un anumit domeniu al cunoaşterii, nu poate duce la salturi spectaculoase cum sunt cele întâlnite prin deschiderea către alte viziuni. Ne spunem că "nu există nici-o paradigmă", iar paradigma noastră rămâne în continuare în spatele scenei, nevăzută.

Deschidere şi obiectivitate

O altă şmecherie prin care menţinem ascunse filtrele paradigmei este să afirmam că "nu avem filtre". Oamenii de ştiinţă şi sociologii îşi ascund aceste filtre (inconştient) în spatele afirmaţiilor de "obiectivitate", argumentând necesitatea adoptării unei viziuni ne-polarizate. Scepticismul declarat este un alt mod eficient de a ascunde paradigma, un mod pe care puţini îl conştientizează.

Blocarea revelării paradigmei

Pentru a evolua trebuie să ne dăm seama ce paradigmă folosim în prezent, ca să o putem înlocui. Însă existenţa anumitor cortine de apărare, de conservare a paradigmei, ne blochează această conştientizare. Cât de departe pot să ajungă oamenii pentru a-şi proteja paradigma?
Istoria ne arată că oamenii pot să şi omoare dacă ei "consideră necesar". Schimbarea paradigmelor, a modurilor de percepţie a universului pe baza noii gândiri, poate fi foarte înfricoşătoare pentru unii oameni. Şi atunci nu e de mirare că strategiile de menţinere, de conservare a paradigmelor sunt mult mai dezvoltate decât strategiile de schimbare.

Folosirea tabuurilor sociale pentru a împiedica conştientizarea paradigmei

Tabuul este unul dintre cele mai puternice dispozitive de ascundere a paradigmei de care se folosesc atât indivizii cât şi societatea. Un tabu blochează apariţia întrebărilor incomode, pe care nu îndrăznim să le punem, a acţiunilor pe care nu îndrăznim să le facem, a gândurilor pe care nu îndrăznim să le gândim.
Când membrii unei societăţi se supun tabuurilor lor, ei pretind că anumite aspecte ale vieţii lor nu există. Problemele nu sunt probleme, iar adevăratele şi evidentele surse de neplăceri nu sunt luate în discuţii, iar oamenii sunt manipulaţi pentru a nu vorbi despre ele.
Oamenii permit sistemului social să îi separe cu ziduri de tăcere, astfel încat sistemul social nu este pus în situaţia jenantă de a auzi vreodată despre adevăratele probleme pe care le avem. Marea majoritate a sistemelor sociale de pe această planetă sunt menţinute astfel într-un status-quo pe termen indefinit.

Tabuuri despre sex

Adevăratul scop al existenţei tabuurilor despre sex în ţările occidentale, care există, paradoxal, în acelaşi timp cu menţinerea unei puternice focalizări pe teme sexuale a societăţii, este de a suplimenta şi de a amplifica focalizarea societăţii pe temele sexuale.
Asemănător se petrece şi în cazul tabuurilor pe teme de tipul bărbat-femeie (ce pot face unii şi ce trebuie să facă alţii), care au în plus şi funcţia de a ascunde factorii care duc la exprimarea invididului într-o formă totală, întreagă, ne-polarizată.
Multe dinte aceste tabuuri au şi scopul de a introduce şi menţine factorii sociali de "vină" şi "ruşine", şi sunt prezenţi şi în anumite paradigme religioase.

Tabuuri despre sentimente

Există şi un alt tabu care face ca sentimentele să fie considerate o manifestare improprie în unele sisteme sociale. Astfel, oamanii sunt "învăţaţi" cum să-şi "controleze" emoţiile. Până şi familia de noţiuni care provine din "emoţie" este proiectată într-o lumină negativă, şi este folosită pentru a discredita punctul de vedere al unei persoane.
De fapt, procesul de programare socială prin care se elimină emoţiile este foarte convenabil sistemelor bazate pe paradigme, pentru că dacă tăiem emoţiile din lista modurilor în care noi reacţionăm când suntem dominaţi, atunci avem tendinţa să o "tolerăm" pe mai departe, şi suntem astfel programaţi pentru a nu da atenţie durerii atunci când suntem martorii abuzului sistemului de control asupra altora.
Şi iată cum. Abuzul sistemului de control este văzut la TV 24 de ore zilnic şi se numeşte "divertisment", ceea ce arată cât de adânc sunt îngropate unele elemente ale paradigmei. Un alt efect care apare este acela că paradigma hrăneşte oamenii cu raţionamente, judecăţi şi cu ultimatumul teribil: "lucrurile se vor face aşa, altfel va urma haosul".

Tabuuri ştiinţifice

Multe din tabuurile societăţii noastre sunt de fapt moştenite din ştiinţă: ce e "rau" si ce nu, despre ce anume se poate "vorbi inteligent" şi ce înseamnă "superstiţii" sau "pseudo-ştiinţă".
În general, regula este asta: "dacă poţi măsura ceva, dacă pţti manipula, prevedea efectul şi dacă poţi reproduce experienţa (adică dacă poţi controla rezultatele ei), atunci e ştiinţific şi e real; dacă nu, atunci e doar imaginaţie sau iluzie".
Oamenii sunt programaţi să accepte astfel de abordări pentru că se amplifică ideea de control asupra mediului. În spatele unei astfel de viziuni strâmte stă însă ideea de separare de mediu.
Din păcate, acestă strategie reduce ideea de cunoaştere la o simplă problema de "control". Suntem încurajaţi să credem că dacă ştim ceva, atunci cu siguranţă putem controla acel ceva. Aceasta este iluzia. Suntem impinşi să dăm ştiinţei autoritatea de a hotărî ce şi cum, şi suntem programaţi să nu punem la îndoială această autoritate. Chiar dacă există în spatele ei munţi întregi de dovezi evidente (dar care nu pot fi reproduse, şi deci "anecdotice").
Oamenii de ştiinţă "învaţă" de la început cum să gandeasca într-un spaţiu mental cât mai limitat, cum să aibă o viziune cât mai îngustă (aceasta numindu-se "specializare"), şi cum să respingă contextele mai largi, cum să ignore viziunile întregi. Ca rezultat, folosind astfel de procese de gândire înguste, suntem puşi în faţa unor probleme de impact foarte larg. Acesta este un semnal clar şi evident că nu gândim bine.
De exemplu, avem în prezent reziduuri radioactive cu un timp de înjumătăţire de o jumătate de milion de ani, avem şi nori care aduc ploi acide ce ne distrug pădurile. Dacă aceeaşi bani cheltuiţi pe tehnologii "rele" ar fi fost îndreptaţi spre găsirea de noi moduri de a obţine energie, moduri mai prietenoase cu mediul, nu am fi avut astfel de probleme grave, deşi situaţia actuală dezastruoasă a fost "prezisă" încă din 1970. Însă, am fost învăţaţi să gândim "în turmă", să nu ieşim din tipare, astfel că nimeni nu a fost capabil să "vadă" o astfel de soluţie simplă.
Intuiţia, universul interior, sincronicitatea, căutarea spirituală, căutarea scopului în viaţă, transformarea personală şi socială, şi multe astfel de teme sunt denumite de ştiinţă ca "non-sens". Nu contează că acestea sunt o parte vie, integrantă, din viaţă. Nici-un om de ştiinţă care se respectă nu va iniţia niciodata vreo investigaţie în aceste direcţii.
Una dintre cele mai puternice arme prin care aceste tabuuri înnăbuşă astfel de cercetări este ridiculizarea celor care păşesc dincolo de limita impusă domeniului ştiinţific. Dacă ceva nu se potriveşte paradigmei de control, atunci acel ceva se declară "non-existent", iar cei care continuă să violeze aceste tabuuri sunt denumiţi "şarlatani". În această categorie, cel mai cunoscut subiect este cel al interacţiunii extraterestre pe planeta noastră.

Obisnuinţe de apărare

Aceste obiceiuri sunt ca nişte automatisme pe care oamenii le folosesc pentru a se proteja de neplăcerile şi ameninţarea care apare odată cu modelele de gândire pe care ei nu vor să le accepte, acele modele care pun probleme de viziune şi opinie. Această adevărată programare a modului individual de reacţie, care este un real model disfuncţional perpetuat de-a lungul vieţii, începe la cea mai fragedă vârstă şi este permanent menţinută cu ajutorul sistemului "educaţional". Pe scurt, fiecare dintre noi îşi aminteşte senzaţia de vinovăţie când a dat primul răspuns greşit la şcoală.
Aceste obiceiuri defensive blochează transformarea benefică, adevărata evoluţie verticală a individului. Blocajul se realizează prin interzicerea conştientizării filtrelor de bază ale paradigmei. Ca rezultat, se blochează învăţarea şi experimentarea experienţei totale a vieţii.
Dar se blocheaza şi adevărata comunicare. Când o persoană urmăreşte să ascundă paradigma pe care şi-a bazat modelul de gândire, de cele mai multe ori şi interlocutorul acesteia face la fel, involuntar. Aceste obişnuinţe defensive sunt contagioase, datorită mimetismului uman.

Minciuni, secrete şi muşamalizări

Prin ascunderea paradigmei, situaţia devine şi mai gravă. Adevăratele probleme sunt împiedicate să iasă la suprafaţă. În loc să ne ajute să facem faţă realităţii, aceste obiceiuri ne deturnează atenţia şi energia care sunt acum folosite pentru a păstra masca individuală şi egoul.
Ele forţează oamenii să trăiască o mare minciună, şi anume să refuze realitatea. Cât timp participăm la sistemul de control, nu putem avea libertatea de a vorbi sincer despre ceea ce trăim. Atunci când tabuurile ne interzic să rostim adevărul, vieţile noastre sunt închise într-un sac de secrete, lăsându-ne vulnerabili în faţa armei de temut a secretelor, şi anume propaganda.
Oamenii sunt în permanenţă "lucraţi" pentru a crede "linia oficială" care justifică sistemele paradigmei. Ei gândesc că "totul e în regulă, atâta timp cât ne ferim şi îi excludem pe cei care sunt "altfel", eventual îi drogăm până când reuşim să facem din ei oameni "normali". În acest fel sistemul funcţioneaza bine".
Realitatea este că sistemul nu funcţionează, indiferent câţi oameni am droga, sau i-am controla mental, sau i-am închide în celule, sau i-am omorâ. O linişte mormântală se aşterne însă între oameni şi realităţile sistemului.

Drumul spre armonia socială

Ca răspuns la întregul sistem de control prin paradigme, apare un dialog viu, un mesaj de libertate. Dialogul este adevărata sursă de ordine în societatea umană. Deschiderea sinceră, încrederea, respectul reciproc, îndrăzneala şi explorarea comună apar doar într-un dialog adevărat. Este un răspuns care ne invită să facem o schimbare a paradigmei în direcţia pe care o dorim cu toţii, şi anume spre o interacţiune umană de suflet.

Discutii sau dialog?

Fizicianul David Bohm crede că dialogul este o artă cu totul diferită de discuţia obişnuită. În timp ce discuţia funcţioneaza ca un ping-pong, pâna ce se găseşte un câştigător, exact ca la o competiţie, dialogul este cu totul altceva. Pentru a fi capabil de dialog este necesar să-l poţi asculta cu inima pe celălalt.
Dialogul nu are ca scop stabilirea unui câştigător. Dialogul respectă întotdeauna trei reguli care nu pot fi niciodată impuse sau mimate. Adevăratul dialog permite conectarea directă a celor două suflete. Bohm spune că "scopul dialogului este acela de a trece dincolo de fiecare înţelegere individuală".

1. Suspendarea paradigmelor

Din moment ce adevărul este mai de preţ decât conceptele noastre despre el, trebuie să-l acceptăm aşa cum este. Până şi cea mai complexă paradigmă cade în faţa realităţii, care este în acelaşi timp simplă dar şi uluitor de complexă. Prima regulă a dialogului este ca participanţii să renunţe la presupunerile lor.
Asta ia ceva timp pentru că majoritatea presupunerilor dictate de paradigmă stau într-o umbră unde noi nu le conştientizăm. Dialogul nu ne cere să aruncam la coş tot ceea ce foloseam până acum, doar că trebuie să fim deschişi la toate, absolut toate opţiunile care apar, pentru a putea descoperi adevărul. Huxley spunea "aşează-te ca un copil şi priveşte faptele fiind pregătit să renunţi la fiecare noţiune preconcepută, urmează umil calea naturii [care niciodată nu minte - n.n.], altfel nu vei afla nimic".

2. Respectul celuilalt

Dacă primul criteriu deschide fereastra, acest al doilea permite să simţim adierea vântului. Secretul este că nu putem avea un dialog real dacă ne considerăm superiori sau inferiori celuilalt. Dialogul eficient face abstracţie de ierarhie.
Trebuie să-i tratăm pe ceilalţi ca parteneri egali, o adevărată echipă în căutarea adevărului. Adevăraţii colegi de drum se sprijină reciproc şi creaza astfel un spaţiu spiritual propice pentru explorarea adevărului.
Evident, a-l trata pe celălalt ca egal nu înseamnă că trebuie să gândim cu toţii la fel. În loc să folosim inerentele diferenţe pentru a ne separa, dialogul le foloseşte pentru a ne lărgi paleta de posibilităţi pe care le putem avea.
Bohm spune că "în dialog, grupul dispune de o mult mai variată resursă de gândire, care nu poate fi disponibilă individual. Dialogul nu se concentrează pe apărarea unei paradigme sau a alteia. Scopul este să ne lărgim perspectiva. Jocul de tip ping-pong promovat prin discuţii ierarhice este total irelevant".

3. Îndrăzneală şi cercetare

Renunţarea la ierarhia interioară nu se face uşor. Atmosfera unui dialog adevărat nu trebuie să fie viciată de propriile noastre sentimente de vină, cultivate an după an, inconştient. Am putea să ne simţim total descumpăniţi, pentru că dialogul ne invită să ne afirmăm cele mai ascunse şi bine păzite gânduri.
Trebuie să fim mereu atenţi să nu cădem din nou în capcana strategiei de pierdere-câştig, tipică pentru moodelul ierarhic. Adevăratul spirit de cercetare nu ţine cont de cine-ce a spus şi când. Pentru că într-un dialog, suntem cu toţii de aceeaşi parte a baricadei.
Nu trebuie să cădem în capcana de a ne apăra poziţia cu orice preţ. Trebuie să rămânem deschişi la ceea ce spun ceilalţi. Şi, ca să fim siguri că am înţeles bine, că nu am fost păcăliţi de propriile presupuneri, îl vom întreba pe interlocutor "Înţeleg că...", pentru că, de multe ori, mesajul transmis poate fi cu totul altul de ceea ce am perceput noi.

Unde este normalitatea?

Conştientizarea paradigmelor şi a posibilităţilor care apar ca urmare a schimbării lor are numeroase implicaţii în ceea ce priveşte limitele umane. Oare toate aceste limite pe care le avem în percepţie, învăţare, cunoaştere sunt ele absolute, sau sunt impuse de paradigme?
Experienţele psihice şi paranormale sugerează că limitele impuse de concepţia materialistă nu sunt deloc absolute. Fiecare caz (mai mult sau mai puţin celebru) din zona paranormală arată ceea ce este posibil, chiar dacă acestea nu sunt considerate "normale" în această paradigmă.

Căutarea paradigmei potrivite

Imaginează-ţi, de exemplu, o paradigmă care ne defineşte ca fiinţe libere, acţionând în timp, spaţiu şi materie prin puterea conştiinţei, liberă de constrângerile financiare zilnice şi fără viciul cursei după putere. Mai mult, imaginează-ţi o paradigmă în care oamenii sunt apreciaţi pentru ceea ce sunt, o paradigmă în care oamenii şi celelalte fiinţe sunt priviţi ca adevărate comori ale Universului, o paradigmă care are ca prioritatea nr. 1 aceea de a hrăni şi dezvolta potenţialul fiecăruia dintre noi.
Eliberarea fiinţei umane este acţiunea (complexă) prin care noi hrănim acest potenţial latent din fiecare pentru a-i permite să se exprime plenar, fără limite.

Salvarea paradigmei

Faptul că viaţa noastră zilnică este lipsită de imprevizibil, de trăiri maxime, de libertate, nu este o consecinţă a lipsei de potenţial. Fiecare dintre noi avem acest potenţial. Garantat. Viaţa noastră de acum este rezultatul direct al diverselor prejudecăţi, limitări, reguli impuse de a gândi, de a vorbi, de a fi.
Odată născuţi în această cultură, ce şansă avem să fim liberi? O întrebare foarte bună. Copiii nu sunt conştienţi de asta şi nu pot face o alegere în consecinţă. Aşa încât ei se adaptează la sistemul în care s-au născut. Fiecare copil devine pe parcurs nesigur, competitiv, obedient, deconectat de la sursa interioară mereu vie.

Sistemul şcolar

Sistemul şcolar nu urmăreşte dezvoltarea umană aşa cum nici noi nu suntem preocupaţi de acest lucru. În actuala paradigmă, interesele finaciare şi economice dictează structura şi programa de învăţământ. Aşa că, de ce să ne mai mirăm că sistemul şcolar nu face decât să ne îndoctrineze şi mai mult în acceptarea inconştientă a paradigmei?
Henry Ford s-a prins că geniile creative şi cunoaşterea intuitivă nu ajuta deloc la eficientizarea liniilor de producţie din fabrici. Aşa că el a dat direcţia actualului sistem şcolar care stabileşte valorile secolului nostru: punctualitatea, executarea ordinelor, continuarea ani la rând a muncilor repetitive, evitarea comunicării în timpul serviciului, respectarea orarului cu orice preţ. În acest fel minţile noastre devin "victime colaterale" ale industrializării.
Încrederea în propria conştiinţă, folosirea inteligenţei şi a discriminării intelectuale, a gândi pentru noi înşine (şi nu a prelua concepte pre-gândite), afirmarea propriilor valori... nu face din noi soldaţi ascultători buni pentru şefii de tipul "faci cum spun eu sau adio".
Doar cel care nu are respect pentru sine se simte suficient de nesigur pentru a tolera abuzurile ierarhiei. Şi de aceea, crezând că nu merităm ceva mai bun, ne ajustăm comportamentul pentru a deveni "omul potrivit".
Sistemele şcolare produc pe bandă oameni cu o astfel de lipsă a propriei valori care este necesară pentru a fi un muncitor "flexibil". Teama de a nu greşi, de a nu ne ridica la nivelul aşteptărilor celorlalţi este întâlnită la 90 % din populaţie. Este exact procentul celor care cred cu tărie că ei nu sunt capabili de excelenţă.
Şcolile inoculează în minţile şi sufletele studenţilor un mesaj extrem de specific paradigmei actuale: "nu eşti încă suficient de bun, dar dacă faci ceea ce îţi spunem noi, vei deveni mai bun şi vei fi răsplătit". Acesta este mesajul cel mai potrivit care trebuie înoculat în minţile noastre pentru a păstra dictatura financiară, economică, guvernamentală, profesională şi religioasă actuală.
Acest sistem şcolar actual "îngroapă" valorile spirituale individuale. Diverse studii de specialitate arată că procesul de învăţare este foarte eficient atunci când suntem relaxaţi, dar şcolile accentuează stresul prin teama de eşec. Studiile arată că elevii învaţă cel mai bine prin cooperare, dar şcolile impun modelul competitiv, specific actualei paradigme.
Studiile mai arată că părerea elevilor despre propriile capacităţi şcolare afectează direct performanţele lor, adică un elev care crede că învaţă bine, va învăţa şi mai bine; dacă nu, învăţarea celor mai simple elemente devine foarte dificilă. Cu toate acestea, şcolile subminează în continuare încrederea elevilor în propriile capacităţi.
În acest fel, sistemele şcolare amputează psihicul uman, producând absolvenţi care şi-au pierdut plăcerea şi bucuria de a învăţa, care au învăţat să creadă că tot timpul trebuie să aibă dreptate şi să le ştie pe toate, altfel sunt condamnaţi la excludere, şi care manifestă simptome post traumatice de stres la gândul că trebuie să înveţe lucruri noi pentru serviciul lor.

Hotărârea de a NU cultiva potenţialul uman

În cartea sa "Pentru binele tău", Alice Miller analizează direct planul cultural şi social care "îngoapă" potenţialul individual din fiecare om. Singurul scop al acestor sisteme ale paradigmei este controlul. Copilul trebuie să fie controlat cât mai eficient, prin orice mijloace, chiar dacă este vorba de intimidare, umilire, bătaie, pedepsire sau orice altă metodă care este eficace în distrugerea voinţei şi autonomiei copilului.
Guvernele au ca preocupare permanentă poziţia de putere, cine are bugetul cel mai mare, cum să strângă mai mulţi bani, cine câştigă alegerile, etc. Dezvoltarea potenţialului uman individual nu este deloc o prioritate. De fapt, nici măcar nu figurează pe agenda guvernamentală. Opinia publică este uşor de manipulat cu sloganuri şi jumătăţi de adevăr. Cu cât mai puţin potenţial uman, cu atât mai bine pentru cei aflaţi în poziţii de putere.
Pe de altă parte, nu putem spune că organizaţiile religioase sunt hotărâte să facă ceva pentru dezvoltarea spirituală a indivizilor, deşi există excepţii care, însă, confirmă regula. Acceptarea doctrinelor fixe, rigide, construirea de congregaţii, strângerea de fonduri, amestecul în treburile personale ale membrilor, maifestările sectare şi folosirea vinovăţiei şi a fricii pentru a obţine supunerea nu le mai lasă timp pentru dezvoltarea potenţialului spiritual individual.
Analizând sistemul cultural şi moştenirea culturală de azi, trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că nu găsim o preocupare constantă pentru dezvoltarea individuală. Dacă facem abstracţie de paradigmă, lipsa interesului pentru potenţialul uman ar părea foarte ciudată.
Ceea ce lipseşte actualei civilizaţii este tocmai înţelepciunea şi intuiţia, onestitatea, bunul simţ, dreptatea, integritatea. Acestea nu sunt probleme tehnologice. Sunt "efectele secundare" ale paradigmei actuale.

Schimbarea paradigmei

Conştientizarea stării de fapt în paradigma actuală este primul pas în a o recunoaşte. Analizarea sentimentelor noastre "administrate" de sistemele sociale actuale este primul pas spre schimbarea paradigmei. Când refuzăm continuarea în aceeaşi manieră dureroasă şi alienantă impusă de actuala paradigmă, zilele ei sunt numărate.

O nouă viziune

Transformarea individuală prin schimbarea paradigmei începe chiar acum. După o privire de 360 de grade în care am explorat conspiraţia paradigmei, eşti gata să înfăptuieşti cea mai importantă revoluţie din toate timpurile: revoluţia personală. Găsirea valorilor spirituale, trezirea sufletului, descoperirea adevărului sunt doar câteva din cele mai importante jaloane pe calea ce se deschide acum în faţa ta.

Fiecare dintre noi, în felul său unic, participă la crearea de noi viziuni despre lume, care duc la crearea unei noi lumi, atât în interiorul nostru, cât şi în afară.




s: roaim.net.tc

Selectati subtitrarea in romana de langa butonul play |>

Moving Forward

Realitatea in care traim

Alimente otravite!

Mai "marii" lumii au stat si s-au gandit un pic in nemarginimea lor si au ajuns la concluzia ca suntem prea multi pentru a putea fi sustinuti de resursele naturale ale Terrei asa ca au creeat "Codex Alimentarius" ( http://codexalimentarius.info/?page_id=116 ) pentru a reglementa si legaliza introducerea alimentelor modificate genetic, substantelor chimice si de sinteza, noi E-uri si multe alte porcarii in alimentatia noastra dar asa cum zice si in clipul de mai sus, nu numarul nostru este o problema ci proasta gestionare a resurselor. De fapt daca stau sa ma gandesc bine,in ceea ce proveste alimentatia, este destul pamant cat sa acopere necesarul. Numai la noi in tara cat pamant sta parloaga,neexploatat plus ca la nivelul actual tehnologic si logistic multe terenuri semidesertice pot fi puse in circuitul agricol inclusiv prin folosirea apei desalinizate. Veti spune probabil ca asta costa, dar ma intreb, producerea atator substante de sinteza si implementarea lor nu costa?
Am impresia ca scopul e altul, de fapt sunt aproape sigur...Tu ai inteles care e?


Pe pachetele de pâine Titan scrie deja cã pâinea este fabricatã conform Codex Alimentarius.

România va experimenta pe populatie produsul cancerigen initium.
Experimentul “Codex Alimentarius” începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat de… UE sã înceapã implementarea “Codexului”, alãturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei).
“Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupã care se vor alimenta populatiile tãrilor semnatare. Acesta porneste de la principiul cã Terra nu mai poate hrãni pe toatã lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificialã, din produse chimice, cea modificatã genetic etc.

Nu a trecut o lunã si iatã cã apare stirea cã România este prima tarã din lume care va folosi în agriculturã un compus chimic pe bazã de initium, un ingredient activ din noua clasã a substantelor chimice impuse de”Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germanã BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune cã “beneficiile pe care le-ar aduce aceastã substantã sunt legate în primul rând de combaterea dãunãtorilor, dar, totodatã ea micsoreazã si durata în care se obtine recolta.” Dupã ce acest produs va fi experimentat în România, urmeazã sã fie omologatã utilizarea lui si în Olanda, Germania , Franþa, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetãtorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pânã la 65% rata riscului de cancer de colon, substanþã care intrã rapid în combinatii chimice, devenind rezidualã în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singurã datã se eliminã în aproape un an. Or, dacã acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajutã la cresterea rapidã a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mãrirea tumorilor maligne.

Nu este deloc greu sa inveti sa recunosti fructele si legumele modificate genetic insa problema e ca si in cazul E-urilor: sunt trecute niste cifre pe ambalaj, iar daca nu esti bine informat in ceea ce priveste continutul lor, risti sa cumperi alimente imbibate de chimicale.
Asadar, intregul secretul consta in citirea etichetei, adica acel autocolant lipit direct pe coaja legumei/fructului sau, dupa caz, pe punga in care sunt ambalate acestea (de ex. la portocale).

Orice eticheta are intre 4-5 cifre:

- daca produsul are 4 cifre (de ex. 4021) inseamna ca a fost crescut intr-un mediu normal, insa nu BIO. Produsul insa NU a fost modificat genetic.
- daca produsul are 5 cifre iar prima cifra incepe cu 9 (de ex. 96584) inseamna ca este BIO.
- daca produsul este format din 5 cifre iar prima cifra este 8 (de ex. 86584) inseamna ca acesta a fost modificat genetic.
Asadar tineti minte aceste amanunte atunci cand cumparati fructe sau legume din supermarket:
NU cumparati produse cu cod de cinci cifre, din care prima cifra este 8.

Expertul Jeffrey M. Smith, autorul best-seller-ului Semintele Deceptiei, si al cartii Ruleta Genetica, distreaza o audienta numeroasa cu fapte socante despre modul in care organismele modificate genetic (OMG) au intrat in viata noastra. Smith arata legatura dintre OMG-uri si toxinele de crestere, alergii, infertilitate, mortalitatea infantila, disfunctie imunitara, cresterea greoaie, si deces. Denuntatorii au fost concediati, amenintata, si blocati sa vorbeasca, dar avertismentele de la oamenii de stiinta FDA au fost ignorate.

Everything You HAVE TO KNOW about Dangerous Genetically Modified Foods from Jeffrey Smith on Vimeo.

Un interviu cu Gabriel Paun, coordonator campanii Greenpeace despre organismele modificate genetic > http://codexalimentarius.info/?p=98

In SUA au fost consemnate un numar de 2.000.000 de morti misterioase incepand cu anul 2008, si ca aceste morti sunt foarte probabil conectate cu boli provenite din niste incrucisari ale semintelor modificate genetic. Conform acestor rapoarte, misterioasa si inca neidentificata boala a plamanilor este direct raspunzatoare de decesele in masa incepute in primavara anului 2008 in statul agricol american Iowa, unde, in mod ironic, un numar de 36 de persoane decedate erau din randurile celor ce au luat parte la un eveniment al Lung Association organizat la vila guvernatorului.Important de mentionat despre statul Iowa este ca aici se gasesc cateva dintre cele mai intinse ferme agricole din lume, semanand peste 2 miliarde de busheli de porumb pe 32 de milioane de acri de teren agricol, iar peste 99 % din semintele folosite sunt modificate genetic, provenind de la gigantul Monsanto, identificabile prin numele lor ca Mon 863, produse insecticide Mon 810 si Roundup (ierbicidul absorbant NK 603).

Ce nu s-a raportat poporului american despre aceste varietati de porumb modificat genetic creat de Monsanto au fost rezultatele studiilor facute de Jurnalul International al Stiintelor Biologice, care avertiza asupra riscului iminent de afectare a unor organe interne. Monsanto a raspuns rapid acestui studiu, spunand ca cercetarile au fost bazate pe metode analitice eronate si motivand ca nu se pune problema sigurantei acestor produse.

Oameni de stiinta rusi au contactat Monsanto spunand ca afirmatia Monsanto “cum ca porumbul lor Mon 863 este totalmente sigur pentru consum uman si animal” este o afirmatie fara nici o validare, concluzie sustinuta si de comisia franceza de inginerie biomoleculara (CGB) care scria in raportul sau: “cu datele prezente nu se poate conlcuziona faptul ca porumbul modificat MON 863 este un produs sigur”.

O alta organizatie care sustine pozitia oamenilor de stiinta rusi a fost Greenpeace International, care avertiza in raportul sau intitulat “MON 863: Cronica unei deceptii sistematice” ca MON 863 dincolo de orice indoiala nu este benefic consumului.

Din nefericire pentru cei mai multi americani, toate aceste avertizari au fost ignorate de guvernantii la varf, care au permis plantarea in masa a acestor culturi modificate genetic, intr-o asa masura incat in Statele Unite astazi 80 % din porumb si 93 % din soia reprezinta o varietate a acestor seminte periculoase.

Acest lucru a facut ca unul dintre cercetetorii rusi sa avertizeze ca Lumea Noastra este acum la granita unei experiente de dezastru ecologic de proportii biblice.

Si conform acestor rapoarte, acest dezastru ecologic este bine implementat in America si afirmatia este sustinuta de statisticile americane ce arata ca din 2.5 milioane de morti raportate in fiecare an, numarul “mortilor subite” a crescut cu un procent de 40 % din Martie 2008 pana in Martie 2010.

Acum ca rapoartele si analizele acestor morti misterioase si inexplicabile continua; aproape toate dintre ele sunt legate de plamani si sunt eronat documentate ca fiind cauzate de boli de tipul influenzei si pneumoniei (sa nu se creeze o psihoza de masa).

In sustinerea concluziilor rusesti vine si noua cercetare condusa de Didier Raoult de la Universitatea Mediteraneana din Marsilia, unde pentru prima data in istoria umanitatii s-a identificat un virus al plantelor cauzator de boli la oameni.

Cercetatorii rusi merg si mai departe in aceste rapoarte, afirmand ca vaccinarea in masa a populatiei Statelor Unite impotriva presupusului virus AH1N1 ce a provocat gripa porcina anul trecut, nu a fost decat o tentativa bajbaita de a stopa imprastierea acestei boli misterioase de plamani, injectand oamenilor un fel de reparator de ADN al acestui porumb modificat genetic, si ca, dupa toate evidentele, se pare ca tentativa a esuat.

Pentru cei care se intreaba cum de guvernul american a permis ca o asemenea monstruozitate sa fie comisa impotriva cetatenilor sai, acestia trebuie sa stie ca in ultimii 10 ani Monsanto a platit peste 500 de milioane de dolari mita catre oficialii americani responsabili pentru siguranta alimentelor, iar in acelasi timp s-a aliat gigantilor precum General Electric si Exxon Mobil in a nu plati taxe statului in ciuda profiturilor de miliarde de dolari obtinute.

Si pentru cei care cred ca presedintele Obama o sa-i protejeze impotriva acestor atrocitati, acestia nu s-ar putea insela mai tare, citind articolul din Huffington Post News Service cu titlul “You’re appointing who? Please Obama, Say it’s not so!” in care in mare scrie:

“Persoana care ar putea fi legata de cele mai multe boli si decese cauzate de mancare din istorie tocmai a fost numita czar-ul sigurantei alimentatiei. Asta nu e o gluma”

Si aici vine povestea din spate.

Cand oamenii de stiinta FDA (Food and Drug Administration) au fost pusi sa cantareasca care ar putea fi cea mai radicala si potential periculoasa schimbare in rezervele de hrana – introducerea alimentelor modificate genetic (GM) – documente secrete acum dezvaluie ca expertii au fost foarte ingrijorati. Memorii dupa memorii descriau toxine, boli noi, carente nutritionale si alergeni greu detectabili. Ei au fost fermi afirmand ca aceasta tehnologie purta cu sine “un hazard serios asupra sanatatii”, care necesita multa grija si cercetari pe termen lung, incluzand studii pe oameni, inainte ca orice fel de organism modificat genetic (GMO) sa fie in mod sigur inoculat in hrana.

Dar industria biotech a manevrat jocul astfel incat nici o stiinta sau om de stiinta sa poata sta in calea ei. Aceasta industrie si-a plasat omul lor in fruntea FDA, iar acesta nu avea de gand sa se clatine in fata nici unui argument referitor la siguranta alimentelor. Nu, el urma sa faca ceea ce corporatiile faceau de decenii pentru a face sa treaca astfel de ingrijorari suparatoare. El urma sa minta.”

Astazi, cu 4 milioane de hectare de teren necultivate si jumatate din statiunile de cercetare in faliment, gogosarii, rosiile si castravetii din sere sunt din samanta turceasca sau olandeza.
Unde-s vremurile de altadata, cand Romania era toata o gradina de legume? Iar vecinii unguri vand un soi de gogosari de la noi, cu pretentia c-ar fi al lor, dupa cum sustin cercetatorii romani.

A fost simplu pentru comerciantii unguri sa ni-l sufle de sub nas pe “Asteroid”, un gogosar care se numara printre ultimii “mohicani” din samanta romaneasca. Se intampla deseori ca cercetatorii de la Institutul Vidra de langa Bucuresti sa ramana fara curent, caldura, apa calda sau bani si sa nu poata prelungi brevetele pentru putinele soiuri autohtone. Asa ca ungurii ne vand samanta de gogosar ce seamana perfect cu a noastra.

Ispite pentru concurentii europeni sunt si Redo, Pontica, Viorica, Georgel si Daniela, soiuri de legume romanesti. Cata vreme cercetatorii de la Vidra nu au cu ce sa produca seminte pentru sere, hibrizii, singurele soiuri ce nu pot fi falsificate, sunt acum in laboratoare pasari rare. “Siriana” de pilda, creata de Costel Vanatoru de la Buzau este printre putinii hibrizi cu sanse reale sa concureze rosiile din import in 2011.
Cercetatorii nostri se lauda ca au material biologic pentru soiul “coer de boef”, inima de bou, dar nu pot duce pana la capat proiectul.
De regula, laboratorul de la Vidra functioneaza si, daca nu apar pene de curent, poate duce la capat analize pentru fermele din toata tara in 3 zile.
Specialistii romani ar putea produce vagoane de seminte, dar au ramas cu mii de pasi in spatele cultivatorilor din Israel, Turcia si Olanda. N-au primit la timpul potrivit de la minister un milion de euro pentru dezvoltarea unor soiuri rezistente la schimbarile climatice, iar astazi romanii platesc de 15 ori mai mult pentru seminte din Ucraina, Olanda sau Bulgaria.

www.energielibera.net
http://www.pressreleasepoint.com/first-approval-worldwide-fungicides-initium%C2%AE-wine-and-vegetables
Pe acest site BASF-ul se lãuda pe 11 ianuarie !!!!!! cã pentru prima datã în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium care în România va fi vândut sub numele EnervinT
____________________________________________________________

Ce mã intrigã pe mine este viteza cu care a fost aprobat si bãgat pe piata româneascã.

Ar fi bine sã rãspânditi cât mai mult informatia pt. cã asa cum s-a întâmplat cu vaccinurile contra cancerului de col uterin si împotriva gripei porcine se pare cã nu este în zadar.

Alte surse: http://anatolbasarab.wordpress.com/2011/01/09/sa-fiti-sanatosi-si-sa-traiti-bine/ , www.stirileprotv.ro ,www.codexalimentarius.info

Habar nu ai de ce esti in stare