Search

căutare personalizată

miercuri, 23 decembrie 2009

Imaginile din capul nostru

Există în tradiţia populară că spasmele necontrolate ale unui muşchi al globului ocular reprezintă semnul unei nenorociri care s-a întâmplat sau este pe cale să se întâmple. Am cunoscut oameni, cu un grad de inteligenţă şi cultură relativ ridicat care-şi schimbau starea de spirit atunci când începea să li se bată ochiul. Din acel moment, toată concentrarea lor era destinată identificării posibilelor catastrofe care li s-ar putea lor sau apropiaţilor lor întâmpla. Dacă până atunci erau deschişi spre glume, dintr-o dată, orice element din jur era asociat cu semnul care le arăta iminenţa unei tragedii. Rarele coincidenţe n-au făcut decât să amplifice schimbările produse în comportamentul unie persoane care are astfel de simptome. Ni se întâmplă de multe ori să petrecem prima parte a unei zile indispuşi sau preocupaţi, iritaţi sau apatici. De cele mai multe ori, această stare de spirit este efectul direct al unui vis avut în timpul nopţii. Chiar dacă ştiinţific nu s-a demonstrat o legătură între vise şi viitor ci una între ele şi problemele care-l preocupă pe om în acea perioadă, oamenii, chiar şi cei care nu cred în semnificaţiile oculte ale viselor, au tendinţa de a se lăsa influenţaţi de ele ca de un fapt real. De multe ori, o tragedie din vis ne indispune pentru o perioadă ca şi când ar fi fost reală. Chiar dacă ziua trece şi nu se întâmplă nimic rău, puţini sunt cei care râd de ei înşişi şi de stările lor atât de dependente de senzaţii şi vise. Intenţia mea nu este de a explora modul intim de funcţionare al personalităţii anormale, ci să propun un subiect de discuţie : În ce măsură permitem ca propriile ficţiuni să ne călăuzească gândurile şi acţiunile ? Sunt convins că acest lucru se întâmplă într-o mai mare măsură decât suntem dispuşi să recunoaştem.

Transferând în planul relaţiei televiziune-telespectator, putem observa că mass-media creează o lume imaginară şi că imaginile din capul nostru derivă din influenţa mijloacelor media asupra a ceea ce fac şi spun oamenii la un anumit moment. Este greu de contestat faptul că televiziunea are un imens impact asupra modului în care oamenii se văd şi îi văd pe ceilalţi, asupra modului în care se raportează la societate şi în ce mod se poziţionează în interiorul acesteia. Singurul lucru greu de cuantificat este nivelul influenţei pe care imaginile pe care le vedem la televizor asupra modul nostru de a vedea lumea şi în ce mod acestea ne schimbă concepţia asupra a ceea ce considerăm cel mai important în viaţă ?

Pentru a înţelege relaţia dintre privitul la televizor şi imaginile din mintea noastră, Gerbner a comparat atitudinile şi convingerile privitorilor înveteraţi ( cei care privesc la TV mai mult de patru ore pe zi ) şi a celor care privesc mai puţin de două ore pe zi. Ei au descoperit că primii:

1. au atitudini mai frustrate din punct de vedere rasial;
2. supraestimează numărul celor angajaţi ca medici, avocaţi şi atleţi;

3. percep femeile ca având capacităţi şi interese mai limitate decât bărbaţii;

4. au păreri exagerate despre prevalenţa violenţei în societate;

5. au păreri negative despre clasa politică în ansamblul ei

În plus, ei au tendinţa de a vedea lumea ca fiind un loc mai sinistru decât cei din categoria a doua; ei sunt mult mai probabil să fie de acord că majoritatea oamenilor îşi urmăresc propriul interes şi ar profita de tine dacă ar avea ocazia. Gerbner şi colegii săi concluzionează prin a spune că aceste atitudini şi păreri reflectă imaginea inadecvată a vieţii pe care ne-o oferă televiziunea.
Să ne oprim asupra relaţiei dintre privitul la televizor şi imaginile lumii studiind mai atent modul nostru de reprezentare a acţiunilor criminale. Analizând criminalitatea reflectată de televizune observăm că filmele şi serialele poliţiste prezintă imagini remarcabil de consistente atât ale poliţiei, cât şi ale criminalilor. Aşa cum spuneam, poliţiştii de la televizor sunt remarcabil de eficienţi, rezolvând aproape orice crimă, şi sunt absolut infailibili dintr-un punct de vedere : persoana care nu e vinovată nu e niciodată închisă la sfârşitul filmului. Filmul Sommersby a fost o excepţie de la regulă ( având, de aceea, un imens impact la public ) dar abaterea s-a făcut în numele unui valori mai mari decât invincibilitatea justiţiei : iubirea de oameni. În rest, marea majoritate a producţiilor de gen prezintă un fir cursiv al evenimentelor : se produce crima, ucigaşul este prins, judecat şi ulterior condamnat. Televiziunea creează o iluzie a siguranţei în lupta împotriva crimei. Criminalii de televiziune recurg la crimă în general din cauza psihopatologiei sau a lăcomiei nesăţioase ( şi inutile ). Televiziunea accentuează responsabilitatea personală a criminalilor pentru acţiunile lor şi ignoră în mare măsură presiunile situaţiei legate de crimă, cum ar fi sărăcia şi şomajul. Astfel, televiziunea evită, în mare parte, deranjarea telespectatorilor cu situaţii care i-ar putea obliga să-şi pună întrebări despre ei, despre modul în care construiesc societatea. Telespectatorul nu trebuie să se simtă vinovat de ceea ce prezintă televiziunea. El trebuie stimulat să se simtă mândru că face parte dintr-o societate care reuşeşte să facă faţă pericolelor care-i pândesc pe membrii ei.
Această reflectare are importante consecinţe sociale. Oamenii care privesc mult la televizor au tendinţa de a împărtăşi acest sistem de convingeri, care le afectează aşteptările şi îi poate determina să ia o poziţie dură când sunt membri într-un juriu sau atunci când sunt solicitaţi să-şi exprime opiniie. Privitorii înveteraţi sunt mai probabil să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, crezând că acuzaţii trebuie să fie vinovaţi de ceva, altfel n-ar mai fi judecaţi.

Cei care citesc des ştirile senzaţionale din ziare despre crime prezintă cote mai ridicate ale fricii de acţiuni criminale. Urmărirea repetată a filmelor cu scene violente de viol este asociată cu o simpatie şi empatie mai mică pentru victimele violului. Când se urmăresc programele TV, incidenţa furturilor creşte, probabil datorită în parte promovării consumerismului la televiziune, care poate frustra şi mânia telespectatorii cu mijloace economice reduse care-şi compară stilul de viaţă cu cel prezentat la TV.

Trebuie să observăm, totuşi, că toate cerectările efectuate în această direcţie sunt corelaţionale; adică, prezintă doar o asociere, nu o relaţie cauzală, între urmărirea televiziunii şi convingeri. Este prin urmare imposibil să determinăm doar din aceste cercetări dacă urmărirea în exces a programelor TV cauzează într-adevăr atitudini frustrate şi convingeri inadecvate sau dacă oamenii care au deja astfel de atitudini şi convingeri au pur şi simplu tendinţa de a se uita mai mult la TV. Pentru a fi siguri că privitul la TV cauzează astfel de atitudini şi convingeri, este necesară efectuarea unui experiment controlat în care oamenii sunt repartizaţi aleatoriu, după nişte condiţii. Din fericire, unele experimente recente ne permit să fim destul de siguri că privitul televizorului în exces determină într-adevăr imaginile pe care ni le formăm despre lume.
Într-o succesiune de experimente ingenioase, psihologii politici Shanto Iyengar şi Donald Kinder au schimbat conţinutul ştirilor de seară urmărite de participanţii la experiment. În studiile lor, Iyengar şi Kinder au pregătit ştirile astfel încât participanţii erau informaţi pe larg asupra unei anumite probleme cu care se confrunta SUA. De exemplu, într-unul din experimentele lor, unii dintre participanţi erau informaţi despre slăbiciunile capacităţii de apărare a SUA; un al doilea grup urmărea emisiuni care accentuau problemele poluării; un al treilea grup era informat despre inflaţie şi chestiuni economice.

Rezultatele au fost clare. După o săptămână în care au urmărit aceste programe special pregătite, participanţii au terminat experimentul mai convinşi decât erau înainte de a urmări emisiunile că problema ţintă - cea prezentată pe larg în emisiunile urmărite - era cea mai important de rezolvat pentru ţară. În plus, participanţii au acţionat în funcţie de noile lor percepţii în evaluarea activităţii preşedintelui pe baza modului în care el se ocupa de problema ţintă şi în evaluarea mai pozitivă decât a rivalilor lor a acelor candidaţi care aveau o poziţie fermă în acea problemă.
Fostul Secretar de Stat Henry Kissinger a înţeles clar puterea de a influenţa a mass-media. El a spus odată că nu urmărea niciodată conţinutul ştirilor de seară, ci era doar interesat să vadă despre ce era vorba şi cât timp era afectat pentru ştire, pentru a afla cu ce se confrunta ţara.
Desigur, fiecare dintre noi a avut contacte personale extinse cu mulţi oameni într-o multitudine de contexte sociale; mass-media este doar o sursă a cunoştinţelor noastre asupra afacerilor politice şi a diferitelor grupuri etnice, de gen şi ocupaţionale. Informaţiile şi impresiile pe care le primim prin intermediul media au o influenţă relativ mai mică când ne putem baza şi pe experienţa noastră directă. Astfel, acei dintre noi care au fost în legătură directă cu mai multe femei care lucrează, în afara casei, sunt probabil mai puţin susceptibili la stereotipiile femeilor de la televizor. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte aspectele în care majoritatea dintre noi au avut o experienţă personală limitată sau inexistentă, cum ar fi crima şi violenţa, televiziunea este virtual singura sursă vie de informaţii pentru construirea propriei noastre imagini asupra lumii.

De ce sunt imaginile lumii create de mass media atât de selective? Dintr-un punct de vedere, noi ne punem rar probleme asupra imaginii care ne este arătată. Ne întrebăm rar, de exemplu: De ce-mi arată povestea asta la ştirile de seară, şi nu alta ? Într-adevăr lucrează poliţia aşa ? Este lumea chiar aşa de violentă şi bântuită de crimă ? Imaginile pe care televiziunea le proiectează în casele noastre sunt aproape întotdeauna luate de bune, ca reprezentând realitatea.
Odată acceptate, imaginile pe care ni le formăm în minte ne servesc drept ficţiuni care ne călăuzesc gândurile şi acţiunile. Imaginile servesc ca teorii sociale primitive - înfăţişându-ne faptele, determinând care probleme sunt mai presante, şi decretând termenii în care gândim despre lumea noastră socială.

Alte efecte ale televiziunii
1. Diminuarea capacităţii de concentrare
Având dubla calitate de realizator de televiziune dar şi de educator, mi-am putut da seama de efectele pe termen lung ale televiziunii asupra copiiilor şi modul în care sunt influenţate acele capacităţi naturale ale acestora. Este greu să scapi de sub influenţa televiziunii. Dacă te încadrezi în mediile statistice, până la vârsta de 20 de ani ai fost expus la aproape 15.000 de ore de televiziune. Poţi să adaugi 10.000 de ore pentru fiecare deceniu pe care-l trăieşti după 20 de ani. Singurele activităţi care consumă mai mult din timpul oamenilor în afara privitului la televizor sunt munca şi somnul.
Calculaţi un moment ce s-ar fi putut face cu doar o parte din aceste ore. În 10.000 de ore ai fi putut să înveţi destul pentru a deveni unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă din lume. Ai fi putut învăţa în amănunţime mai multe limbi, şi nu doar la nivelul necesar să iei un examen, ci fluent. Ai fi putut hotărî să călătoreşti în jurul lumii şi să scrii apoi o carte despre călatoria ta. Ai fi putut să încveţi atâtea lucruri pe care să le împărtăşeşti celorlalţi, devenind un membru al elitei intelectuale, respectat, admirat şi invidiat.
Necazul celor născuţi în era televiziunii este că diminuează concentrarea. Ea încurajează expunerea fragmentată, caleidoscopică; varietatea sa devine un narcotic, nu un stimulent; consumi nu ce alegi tu, ca telespectator, şi când vrei, ci ce aleg ei, ca realizatori de televiziune, şi ce vor.
Pe vremuri, în epocile de aur ale evoluţiei spirituale, ale marilor căutări şi descoperiri, o astfel de risipă de proporţii a timpului ar fi fost un păcat, pentru că acest timp nu este folosit constructiv - pentru autodepăşire, pentru construirea caracterului moral, pentru modelarea propriului nostru destin. Străbunicii noştri l-ar fi considerat lene, fugă de realitate, sugerea perpetuă a unor bomboane vizuale. Totuşi, ei ar fi văzut, ca şi noi, cât de greu este să-i rezişti televiziunii. Aproape tot ce este interesant şi-ţi dă satisfacţie în viaţă necesită un efort constructiv, depus cu perseverenţă. Cel mai mărginit, cel mai puţin dotat dintre noi, poate realiza lucruri care pot părea miraculoase celor care nu se concentrează niciodată la nimic. Dar televiziunea ne încurajează să nu depunem nici un efort. Ne vinde satisfacţie imediată. Ne distrează doar ca să ne distreze, ca să facă timpul să treacă fără durere. Rolul educativ a scăzut la minim, televiziunea rămânând doar refugiul plăcut din calea problemelor zilnice. Toate programele informative sunt destinate ajutării telespectatorului să înţeleagă anumite lucruri fără să facă altceva decât să-i asculte pe cei care vorbesc şi să se lase convinşi de un punct sau altul de vedere.

Televiziunea mai are o calitate. Ne provoacă şi ne determină s-o urmăm. Ne determină să ne simţim, urmărind programele ei,ca şi cum am fi într-o excursie, însoţiţi tot timpul de ghid: 30 de minute la muzeu, 30 la catedrală, 30 să bem ceva, apoi din nou la autobuz la următorul obiectiv; cu deosebirea că la televiziune, în general, scenele sunt de ordinul minutelor sau secundelor, şi atracţiile alese sunt de obicei accidente de maşină, oameni care se omoară unii pe alţii, tinere care-şi recapătă vederea graţie iubirii şi vedete care-şi povestesc viaţa în culori romanţate. Pe scurt, o mare parte a programelor televiziunii deteriorează capacitatea oamenilor de a-şi concentra atenţia.

Televiziunea a adoptat un mecanism specific pentru a face acest lucru, pentru a-ţi captura şi menţine atenţia, deoarece menţinerea atenţiei este principalul obiectiv al majorităţii programelor TV. Economia televiziunilor comerciale le cere creatorilor de programe să câştige cea mai mare audienţă posibilă în orice moment (deoarece acest lucru duce la creşterea veniturilor din publicitate ). Cea mai sigură modalitate de a garanta această atenţie în masă este să ai grijă ca totul să fie concis, să nu soliciţi prea tare atenţia privitorilor, ci în schimb să le oferi un stimul constant prin varietate, noutate, acţiune şi mişcare. I se cere telespectatorului, prin mijloacele specifice televiziunii, să nu acorde atenţie nici unui concept, situaţie, scenă, personaj sau problemă pentru mai mult de câteva secunde. Pe scurt, televiziunea funcţionează pe baza perioadelor scurte de atenţie.

Este greu să nu se observe influenţa acestui mod de a solicita atenţia oamenilor asupra comportării în viaţa de zi cu zi a acestora. Cred că perioadele scurte de atenţie au devenit un model în toate domeniile comunicării, în care cei ce comunică ceva vor să fie la modă. Cred că a devenit la modă să crezi că, ca şi fast food-ul, ideile rapide sunt modul de a ajunge la un public rapid, nerăbdător, crescut în faţa televizorului. Cea mai grav afectată este educaţia copiiilor. Creşterea unui copil înseamnă în parte să încerci treptat să-i câştigi atenţia pe perioade mai lungi, pentru a-l învăţa în cele din urmă să şi-o direcţioneze singur şi să şi-o menţină direcţionată până când termină o acţiune. Cu cât este mai mare sau mai matur, cu atât atenţia sa poate fi menţinută mai mult timp.

Dar ceea ce fac majoritatea programelor TV este exact opusul. Ele exploatează tendinţa naturală a copilului de a fi distrat şi neatent, de a se uita la asta două minute şi a se juca cu asta alte două. Ele renunţă la luptă şi pornesc de la presupunerea că se va plictisi. În dorinţa de a-l ţine în faţa televizorului, se merge în direcţia tendinţelor lui naturale, specifice vârstei şi nu în sensul educării lui, prin stimularea acelor capacităţi care-i vor permite să devină un om cu personalitate proprie, capabil să-şi construiască strategii de viaţă pe care să le urmeze apoi, fără să-şi piardă interesul. E ca şi cum eşti de acord că unui copil îi place zahărul, deci trebuie să-i dai doar bomboane, că dacă nu, n-o să mănânce, o să te urască, o să crească şi o să scrie romane urâte - presupunând că poate să scrie - despre ce părinte rău ai fost.

2. Emoţiile provocate
Televiziunea are un impact din ce în ce mai mare asupra vieţii noastre sentimentale, asupra emoţiilor şi trăirilor noastre. Stăm în fotolii, la căldură şi ne înduioşăm de soarta unui copil care doarme sub poduri. Schimbăm canalul şi râdem amuzaţi de strâmbăturile nu ştiu cărui actor. În general, emoţiile pe care ni le nasc programele de televiziune sunt fără substanţă pentru că nu provoacă o modificare a atitudinii sau a comportamentului nostru, nu ne determină să facem ceva, altceva decât să continuăm să urmărim înduioşaţi, succesiunea de imagini. S-ar putea spune că şi cartea are acelaşi efect. Atunci când citeşte o carte fără poze, copilul îşi imaginează lucrurile pe care le citeşte, reconstruieşte mental universul descris. Astfel, el ia parte activă la acţiune şi este implicat direct emoţional în ea. Are timp să mediteze asupra implicaţiilor desfăşurării ei sau asupra caracteristicilor unor personaje. În schimb, televiziunea îţi oferă şi varianta vizuală a universului descris, singurul lucru care-i mai rămâne unui copil de făcut, fiind raportarea la acea realitate prezentată. Cu alte cuvinte, televiziunea nu-i dă timp omului să gândească în profunzime ceea ce vede, inhibându-i de cele mai multe ori pornirile care ar decurge normal dintr-o emoţie trăită ca parte activă.
Un alt dezavantaj este acela că, după ce ai văzut filmul cu Albă ca Zăpada, este imposibil să ţi-o proiectezi mental astfel decăt era prezentată în film. Cu alte cuvinte, imaginaţia copiiilor nu este stimulată, creierul lor primind modele gata construite, pe care urmează să le aplice de fiecare dată când se află în faţa unei situaţii sau persoane asemănătoare. Neocortexul ( cel care creeză imagini ) nu este folosit la capacitatea lui maximă. Tendinţa de a lucra cu şabloane este stimulată de această înlocuire a efortului de a-ţi imagina lucrurile cu prezentarea lor într-o formă deja finită. Crearea imaginilor nu este doar distractivă ci stă la baza visării şi gândurilor înalte ( idealuri ). Visăm, ne gândim şi imaginăm diferite variante ale viitorului prin intermediul imaginilor. Excesul privirii la televizor duce la uniformizarea viziunilor asupra viitorului, concretizate toate prin imagin şablon, preluate de la televizor. De câte ori n-aţi auzit un copil spunând : Când o să fiu mare, o să-mi fac o casă ca ce adin filmul cutare ? Sau : Când o să fiu mare, o să mă fac doctor şi să lucrez într-un spital ca cel din serialul X. Faptul că sunt mulţi părinţi care şi-au botezat copiii după personajele din seriale este mult mai puţin grav decât faptul că acei copii se visează personaje principale ale unei vieţi care să imite filmul.

Există o altă mare deficienţă în raporturile noastre cu oamenii de pe ecran. Ne este imposibil să-i simţim. Oamenii pun mare preţ pe capacitatea lor de a-i simţi pe ceilalţi, de a intui dacă mint, dacă sunt fericiţi, dacă sunt trişti. A-l privi pe celălalt în ochi este o metodă sigură de a simţi dacă e sincer sau nu cu tine. Înlocuirea acestui contact direct cu interacţiunea ireală dintre telespectator şi persoanjele care interpretează un rol sau îşi modifică comportamentul din cauza camerei de luat vederi în faţa căreia trebuie să vorbească, ne face să renunţăm şi în viaţa de zi cu zi la aceste capacităţi umane şi să ne bazăm din ce în ce mai mult pe aparenţe şi nu pe ceea ce putem descoperi ca fiind adevărat simţind şi gândind acţiunile celuilalt. RADU HERJEU

Pofta buna!

Voi ce ati cumparat / pregatit pentru masa de Craciun?

luni, 21 decembrie 2009

Panorama

Va-am prezentat acum ceva timp in urma o panorama a unei particele din univers,la o rezolutie foarte mare.Ceva asemanator dar mai pamantesc si anume cu orasul Dresda. Aici .Dati zoom din rotita scroll.

Google, amendat cu 300.000 de euro pentru falsificare

Planurile Google de a digitaliza biblioteca mondiala au mai primit o lovitura: o instanta pariziana a decis ca gigantul american trebuie sa plateasca amenda catre editura franceza La Martinière.
Compania americana trebuie sa plateasca 300.000 de euro catre grupul La Martinière, suma care reprezinta daune si dobanzile aferente pentru "falsificare", mai exact digitalizarea fara permisiune a unor carti scoase de editura Éditions du Seuil.
Google va trebui sa renunte la proiectul de digitalizare a volumelor franceze daca nu doreste sa fie din nou sanctionata, spune Le Monde. Compania americana a mai fost obligata sa plateasca 10.000 de euro pe zi in cazul in care intarzie suprimarea volumelor in cauza din propria baza de date, arata BBC News.
"Cititorii francezi sunt in pericol sa ramana fara acces la o cantitate consistenta de informatie si sa piarda astfel teren fata de restul utilizatorilor de internet", declara un reprezentant Google. "Decizia arata ca Google nu este regele lumii si ca nu poate tot ce ii trece prin cap", spune in replica un editor francez.
Decizia instantei din Hexagon ar putea avea implicatii majore in planurile Google de a digitaliza cartile din intreaga lume. Compania are deja incheiata o intelegere cu editorii si autorii din SUA pentru digitalizarea cartilor de peste Ocean, dar momentan se afla in renegocieri cu justitia americana care a ajuns la concluzia ca pactul afecteaza legea anti-monopol.

Sursa: Hit.ro

Sa vedem ce interesant o sa fie cand Google o sa detina monopolul a din ce in ce mai multe aplicatii de care o sa devenim mai mult sau mai putin dependenti si eventual o sa inceapa sa ceara si anumite sume de bani pentru respectivele sau mai cine stie ce.

Linkul zilei

Un site unde va puteti "imbatrani" fizionomia fetei sau ii puteti da caracteristici asiatice,de maimuta sau ce va mai trece prin minte.Necesita inregistrare si are si meniu in limba romana.Aici

vineri, 11 decembrie 2009

Calea Lactee

...mai bine zis o panorama a Caii Lactee de 648 Mpixeli compusa din 3000 de imagini individuale realizate din loactii retrase din Africa de Sud,Texas si Michigan.Click pe imagine pentru a o mari>>> Aici

Radio pe net

Nu stiu cat de inovativ e in materie de radio pe net dar cu siguranta cred ca fiecare poate gasi un post pe gustul lui. http://www.tuberadio.fm/

Unde e Matt,explicat+bonus

Poate ati mai vazut clipul asta dar sa vedem si o explicatie la cum a fost realizat.


+bonus

Un alt program

foto bineinteles care mi s-a parut interesant,de la Microsoft de aceasta data.Cu mai multe imagini(unghiuri) ale unui obiect,perspective etc. putem crea ceva ienedit zic eu. Click

miercuri, 9 decembrie 2009

Omul care va trai 1000 de ani se afla deja printre noi

„Prima persoana din istoria omenirii care sa traiasca 1000 de ani exista deja printre noi... Fie ca realizam sau nu, exceptand accidentele si sinuciderile, majoritatea persoanelor care au atins 40 de ani sau mai putin, se pot astepta sa traiasca secole de aici incolo” – Aubrey de grey, genetician in cadrul Universitatii Cambridge.
Ar putea parea o opinie mai mult decat optimista, dar omul de stiinta britanic este sustinut de zeci de alti cercetatori aflati in cautarea unei fantani a tineretii vesnice. In fapt, un numar tot mai mare de geneticieni, doctori, si experti in nanotehnologie insista asupra faptului ca imbatranirea poate deveni un proces reversibil.
"Acum 20 de ani, simpla idee a intineririi pe cale stiintifica ar fi parut o bizarerie numai buna pentru revistele de scandal. Astazi, aceasta teorie se dovedeste cat se poate de fundamentata", afirma si Michael Rose, profesor de biologie evolutionara din cadrul Universitatii din California.
Chiar si guvernul SUA a decis ca eforturile oamenilor de stiinta merita sustinute financiar in acest domeniu si aloca anual circa 2,4 miliarde de dolari cercetarilor. Pana acum, oamenii de stiinta au reusit sa reduca procesul de imbatranire la forme de viata inferioare si mai este doar un pas pana la obtinerea acestui efect si la mamifere.
"Exista foarte multe cai prin care imbatranirea poate fi stopata. Avem doar nevoie de timp. Sa spunem ca in doua decenii, maxim, boala batranetii va fi complet eradicata", concluzioneaza Robert Freitas, expert in nanotehnologie din Palo Alto, California.

joi, 26 noiembrie 2009

Incredibil dar adevarat


Laserul Boeing distruge si avioane

Pe 3 septembrie 2009 Boeing a testat cu succes prima arma laser. Intre timp, compania a continuat testele si demonstratiile, care mai nou au demonstrat ca laserul Boeing este capabil sa distruga si avioane. O singura raza laser, trasa de Mobile Active Targeting Resource for Integrated eXperiments (MATRIX), a distrus cinci aparate de zbor fara pilot (UAV).
"Fortele Aeriene si Boeing au obtinut un rezultat revolutionar in domeniul energiei directionate", a declarat Gary Fitzmire, vice presedinte si director de program al unitatii Directed Energy Systems din cadrul Boeing Missile Defense Systems. "Performanta MATRIX este una cu totul speciala deoarece a demonstrat ca poate intercepta, cu o precizie fara precedent si cu efect devastator, tinte aflate la distante mari, cu un laser de putere relativ mica."
Nu doar MATRIX a avut succes in demonstratii. Un al proiect, finantat doar de Boeing, numit Laser Avenger, a distrus la randul sau un aparat de zbor fara pilot.
Boeing produce arme laser pentru Fortele Aeriene, Armata si Marina americane. In acest ritm, ceea ce vedem in filmele SF in curand nu va mai fi chiar atat de... SF, in conditiile in care aceste informatii despre testele cu arme laser Boeing sunt publice. Nu este nevoie de un salt prea mare al imaginatiei pentru a va inchipui de ce sunt capabile armele produse si testate deja in secret.

duminică, 8 noiembrie 2009

The Calling

The Calling - kewego
In March 2009 I was approached to create a combined and summarized version of "The Big Picture" "Fight the NWO With Global Non Compliance" and "NWO The Final Solution."



The aim was to condense all 3 films into a one hour solution based production that would appeal to a wider audience and be suitable for television.



This film is the result.



Should some people you know still remain blind to the urgency of the world situation and to their need to be informed and act upon such information, it is my sincere hope that this film may help you to open their eyes.

vineri, 6 noiembrie 2009

Isteria AH1N1 atinge Romania

20.000 de morti prevede secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel * Vaccinul care ucide se va gasi de saptamana asta in toate farmaciile * Miliarde de euro intra in buzunarele marilor producatori farmaceutici * O metoda eficienta de a spala bani pentru Puternicii Planetei * Alaturi de Codex Alimentarius, vaccinurile sunt o alta reteta pentru genocidul planetar. Sunt din ce in ce mai multe voci care spun ca toata aceasta operatiune mondiala cu gripa porcina reprezinta, in fapt, o imensa afacere. La fel ca si gripa aviara. La fel ca si SIDA. Numai ca numarul mortilor, de data asta, va fi de ordinul sutelor de mii, daca nu milioanelor. Nu este un secret pentru nimeni ca marile concernuri farmaceutice apartin celor mai bogati oameni ai planetei. Cei care la randul lor finanteaza guverne, numesc presedinti de tari, aduc in faliment economiile tarilor de pe "lista neagra". Clubul Rotary, Clubul de la Roma, G7, FMI, Banca Mondiala, Federal Reserve, AG Pharma, GSK etc. reprezinta grupari ale acelorasi oameni, dar in domenii diferite de activitate.
Ne oprim acum asupra vaccinurilor, epidemiilor si produselor farmaceutice. Epidemiile sunt cea mai buna metoda de control al populatiei. Ca sa vorbim de cazuri mai apropiate de secolul nostru, gripa de Hong-Kong, gripa spanilola, gripa chinezeasca, gripa aviara, sindromul vacii nebune, SIDA, Ebola, cancerul de col uterin, toate par sa respecte acelasi tipic. Toate apar intai in tari sarace ale lumii, tari experimentale, cu guverne semi-dictatoriale, sau controlate de puterile lumii. Asa cum Razboiul impotriva Terorismului se duce in tarile arabe, decimeaza populatii si ingradeste libertati fundamentale ale omului, tot asa, pandemiile au focare in tari controlate, izbucnesc apoi la nivel mondial si ajung sa ingradeasca aceleasi libertati. Daca din punct de vedere militar, puterile se imbogatesc de pe urma resurselor planetei - petrolul si gazele naturale - ca si in privinta traficului de armament, tot asa, epidemiile controleaza populatia si aduc bani prin vaccinuri.
Este una dintre metodele eficiente de a spala bani la nivel mondial. Daca se creeaza psihoza, guvernele tarilor controlate comanda cantitati uriase de vaccin si vaccineaza populatia obligatoriu. In cele mai multe cazuri, chiar populatia cere sa fie vaccinata.

Algoritmul pandemiei controlate

Se alege o tara saraca, cu guvern de control, unde apare un prim caz de gripa. Mai nou, imprumutata de la animale: gripa aviara, sindromul vacii nebune, gripa porcina etc. Un asa zis virus mutant. In cazul gripei aviare, zona de atac a fost China . La cea porcina - Mexic. la inceput, presa ia cazul drept inedit si il propaga cu rapiditate la nivel mondial. Ca sa nu scada atentia, la cateva zile mai apare un caz, apoi altul si altul. In aceeasi tara . Dupa un timp e depistat un caz in afara granitelor tarii, de regula departe de origine. O tara din Europa. Anglia sau Franta. Niciodata pasul doi nu e facut in SUA. De aici incepe psihoza. Virusul capata o denumire stiintifica: HIV, AH1N1, H5N1, HPV etc. Mass-media vorbeste de pandemie, de mutatii. In tarile de "destinatie" apar autoritati care semnaleaza pericolul. Brusc, in SUA se inregistreaza, din senin, mii de cazuri. Incepe o sarabanda a emisiunilor "live". Intra in alerta jandarmii, politia, serviciile secrete. In scurt timp, actiunea se militarizeaza. Populatiile intra in panica si cer autoritatilor sa faca ceva. Autoritatile comanda cantitati uriase de vaccin. Populatia cere sa fie vaccinata. Nimeni nu intreaba daca vaccinul e eficient. Daca s-au facut cercetari etc. Dupa un timp, gripa trece, focarele sunt izolate. populatia are incredere in autoritati. Dupa un an algoritmul se reia. O noua gripa pandeste Planeta.

In Romania n-a fost gripa aviara

Va aduceti aminte de cohortele de oamnei imbracati cu halate albe si ce purtau masti de gaze si care gazau mii de gaini in tomberoane improvizate. Totul in direct, la TV. Panica a cuprins atunci Romania . S-au comandat sute de mii de doze de Tamiflu, care ar fi fost antidotul virusului, daca devenea mutant si se transmitea la om. Nu a devenit mutant. Numai pasarile mureau. Cu toate acestea producatorul Tamiflu a incasat 3,4 miliarde de dolari din psihoza gripei aviare. Unul dintre acestia este compania Gilead , printre actionarii careia se numara Donald Rumsfeld, fost Secretar al Aparării SUA. Atunci, dr Adrian Streinu-Cercel, de la Institutul Matei Bals, a fost unul dintre promotorii isteriei, dar si cel care invita masiv populatia sa foloseasca Tamiflu. Agentia de Investigatii Media a prezentat un articol (vezi arhiva) in care se arata pe baza de probe ca in Romania nu a fost nici un fel de gripa aviara, ca totul a fost o inventie din care au profitat politicieni si oameni de afaceri. Minciuna oficialitatilor a acoperit afaceri de sute de milioane de euro. Inclusiv fratele lui Traian Basescu, Mircea Basescu, a profitat de pe urma isteriei. El a importat atunci 24.000 de tone de pui americani, asa-zis "siguri", in vreme ce producatorilor interni li s-a interzis sa puna pe piata din productia proprie.

Esecul HPV

In 2008, in Romania s-a creat o psihoza in ceea ce priveste vaccinul impotriva cancerului de col-uterin (virusul HPV). Actiunea, insa, a fost un esec. A avut succes, in schimb, in tarile avansate ale lumii, unde acest "tratament" este obligatoriu la toate fetitele de 12-13 ani. Zeci de milioane de vaccinuri Cervarix de la concernul GSK se fac anual in tarile intens industrializate. In Romania , doua sute de mii de flacoane au fost returnate pentru ca parintii n-au dorit sa-si vaccineze fiicele, dupa intense campanii de presa, impotriva "sfatului" lui Streinu-Cercel. Vaccinul e de cativa ani pe piata si se zice ca are efect peste 20 de ani. Nimeni n-a apucat, dintre cei vaccinati, sa ajunga la varsta necesara sa se demonstreze eficienta vaccinului. Inca nu stim daca el face bine, daca "omoara" cancerul de col-uterin, sau daca omoara pacientul. A.I.M. a publicat recent un articol in care se arata ca Ministerul Sanatatii va efectua un sondaj in randul parintilor fetitelor (pe un esantion reprezentativ de 2000 de persoane), iar daca 51% dintre acestia vor fi de acord cu vaccinarea, atunci ea va deveni obligatorie pentru toate fetitele. Un evident abuz. Vor fi vaccinate si fetitele celor 49% dintre parintii care s-au declarat impotriva vaccinului.

Etapa "gripa porcina"

Gripa porcina reprezinta primul caz dovedit de mutatie animal-om. O noua etapa in program. A aparut in Mexic. La inceput, lumea a considerat ca e vorba tot despre un gen de "aviara". Apoi, algoritmul a fost respectat. Atentia maselor a fost intretinuta prin frecventa cazurilor, apoi cand virusul a depasit barierele Mexicului. Calatorii de pe aeronave fiind cei care ar fi transmis virusul la nivel mondial. In Europa de est, mai ales in Romania , Bulgaria , Ucraina ideea de gripa porcina a fost intretinuta prin anunturile TV de tipul: "Daca v-ati intors, recent, dintr-o calatorie din o tara straina si prezentati secretii nazale apoase, febra... etc." Multi se intrebau de ce acest bombabrdament cu anuntul respectiv, mai ales ca nu aparusera astfel de simptome. Apoi, un prim caz in Romania , urmat de altul in Bulgaria . Frecventa cazurilor crestea incet, dar sigur. Lumea incepea sa ia in serios anuntul. Dupa cateva luni - bomba! In Romania , Bulgaria si Ucraina o explozie de cazuri. Suspect, in cele trai tari se inregistreaza cate aproximativ 40 de cazuri intr-o singura zi. Numai la Sinaia au aparut 40 de cazuri intr-o singura zi. O coincidenta cel putin bizara. In Bulgaria s-au semnalat 43 de cazuri intr-o singura zi, iar in Ucraina 38. In Romania e reactivat Streinu-Cercel care, prin declaratiile lui, provoaca panica. Se creeaza un Comitet de criza AH1N1. Streinu-Cercel de Bulgaria e mult mai eficient - in aceasta tara oamenii au inceput sa poarte masti pe strada. Cercel cere populatiei sa se vaccineze, sa evite focarele. Sa se izoleze.. Sa nu mearga la intruniri... Iar acesta e un prim pas, psihoza inca n-a atins apogeul. E nevoie sa moara peste o suta de persoane ca isteria sa loveasca din nou Romania . ca si celelalte tari din Estul Europei.

Conspiratia mondiala

Este suspect cum epidemia - cel putin aceea prezentat de mass-media - atinge cote importante in Europa de est, cu predilectie in Romania , Bulgaria si Ucraina. Aceleasi tari, sa ne aducem aminte, au fost cap de afis si la gripa aviara. Se spunea atunci ca asta e traseul pasarilor migratoare in Europa si ca asa va izbucni pandemia. Deocamdata, numarul cazurilor de imbolnavire nu e atat de ingrijorator. Nu iese din standardele algoritmului prezentat mai sus. Problema se va pune daca va creste numarul mortilor de pe urma virusului AH1N1. "Scenariul asta cu 20 de mii de morti? E minim, asta e mizilic!", a declarat Streinu-Cercel. Ca si cum ar anticipa dezastrul. Experimentul controlat pentru tarile din Estul Europei.

Ministerul Sanatatii se declara nevoit sa achizitioneze, cat mai degraba, de la marile concerne farmaceutice, peste un milion de doze de vaccin. "Ministerul Sanatatii a trimis cereri pentru dozele de vaccin contra virusului AH1N1 de care are nevoie urgenta catre Novartis, Baxter, Pasteur si GlaxoSmithKline, urmand ca acestea sa raspunda pozitiv sau negativ in urmatoarele 24, 48 de ore", a afirmat secretarul de stat Adrian Streinu Cercel. Si asta fara ca sa existe o confirmare oficiala a eficientei vaccinurilor.

In Ucraina, pana acum, daca dam crezare autoritailor (pentru ca se poate muri si de la o gripa obisnuita), 64 de persoane au murit de la AH1N1. In Bulgaria 57. In Romania , deocamdata peste 500 de cazuri, dar nici un deces. Gripa porcina a provocat, in lume (195 de tari), peste 5.700 de decese, cu 700 de morti inregistrati intr-o saptamana, potrivit celui mai recent bilant al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Continentul american ramane cel mai grav afectat, cu 4.175 de decese inregistrate (o crestere cu 636, intr-o saptamana). In regiunea Asia-Pacific s-au inregistrat 1.070 de morti, o crestere cu 42 de decese, fata de cel putin 211 (o crestere de 20 de decese) in Europa. SUA a declarat la sfarsitul lunii octombrie "situatie de urgenta".

Problema e ca de data asta, fata de gripa aviara, sa nu se ajunga la milioane de morti, iar Romania, Bulgaria si Ucraina, ca si alte tari din Estul Europei sa nu faca parte dintr-un experiment controlat in ceea ce priveste numarul de morti.

Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca prin vaccinare, ca si prin alimentatie (vezi Codex Alimentarius, care va fi implementat si in Romania din ianuarie 2010), alaturi de razboaie, dominatorii planetei vor sa reduca populatia globului la circa un miliard, cat ar fi suficient pentru resursele actuale..

Un miliard e suficient

Niciunul dintre vaccinurile existente la ora actuala, pentru niciuna dintre boli, nu este cu adevarat eficient. Nu s-a demonstrat stiintific eficienta vaccinurilor, ci din contra s-a demonstrat ca ele sunt foarte periculoase, transmitand un numar mare de virusi si generand veritabile epidemii. In plus, substantele din compozitia vaccinurilor, precum mercurul si aluminiul, pot produce autism, Alzeheimer, cancer, etc. Cunoastem cu totii teoriile vehiculate in ultimii ani, privitor la existenta unui numar “prea mare” de oameni pe planeta si la asa-zisa insuficienta a resurselor planetare. Am remarcat cu totii numarul din ce in ce mai mare de cataclisme mai mult sau mai putin naturale care au loc in diferite parti ale lumii. Un subiect mai putin mediatizat – diferitele epidemii ale caror victime, in ultimele decenii, depasesc numarul celor din al doilea razboi mondial.

Adeptii teoriei Conspiratiei prezinta multe dovezi care arata ca “ingrijorarea” anumitor grupari influente internationale privind suprapopularea planetei si diminuarea resurselor naturale au dus la conceperea si aplicarea unor “masuri”. Acestea sunt veritabile planuri criminale de reducere a populatiei planetare la 1 miliard de oameni. Aerosolii, tantarii si vaccinurile sunt pricipalele modalitati “de lupta” fara oponenti, ale guvernelor cu suprapopularea planetei.

Clubul francmasonic Rotary a finantat vaccinarea copiilor in Romania

La conferinta de prezentare a vaccinului Engerix - vaccinul anti-hepatita B, la noi in tara, dupa ce a fost laudat peste masura pentru toate beneficiile pe care le aduce, s-a recunoscut ca totusi in Franta Ministerul Sanatatii nu l-a aprobat pentru a fi administrat copiilor. La intrebarea de ce nu a aprobat Ministerul Sanatatii francez, respectivul a invocat motive financiare. Imediat, Clubul Rotary, in generozitatea sa, a sponsorizat aceasta actiune - vaccinarea cu Engerix B in Romania .

Cea mai simpla metoda de imbolnavire

Vaccinurile sunt o sursa extraordinara de profit care nu comporta nici un risc pentru companiile farmaceutice, mai ales de cand reactiile adverse post-vaccinale sunt recompensate de guvern - in cazul SUA. Tinand cont si de faptul ca doar 10% din aceste reactii adverse sunt raportate, aceasta afacere - vaccinarea - ajunge sa fie extrem de usor de intretinut si promovat. Prin acest mod pervers de manipulare, putem spune ca noi ajungem sa platim pentru propria moarte si sa-i facem astfel sa se imbogateasca pe acesti criminali, in plus fata de reducerea populatiei pe care ei o preconizeaza.

Influenta grupare Clubul de la Roma sustinea intr-un material scris ca populatia planetei este prea numeroasa si este necesara reducerea acesteia cu 90 la suta. In mod evident, prin razboaie si epidemii (HIV, Ebola, Marburg , probabil West Nile si SARS), se poate ajunge la indeplinirea acestui deziderat. Alte grupari elitiste (Comisia Trilaterala, grupul Bilderberg) au exprimat acelasi punct de vedere in legatura cu suprapopularea planetei. Asadar, vaccinurile nu sunt numai o sursa de venit, ci si o foarte buna modalitate de fragilizare a sanatatii populatiei si chiar de reducere a numarului acesteia. La fel ca si Codex Alimentarius, despre care am scris, pe larg, un articol.

SIDA s-a raspndit prin vaccinare

Dr. Robert Strecker sustine ca Departamentul Apararii (DOD – Department of Defense) a dat 10 milioane USD in 1969 pentru a fi creat virusul imunodeficientei umane (HIV) care sa fie folosit pentru reducerea populatiei de culoare. Prin utilizarea Actului de Libertate a Informatiei, dr.Strecker a putut afla faptul ca DOD a obtinut fonduri de la Congresul SUA pentru a realiza studii asupra agentilor care distrug sistemul imunitar, pentru crearea de arme biologice. In luna mai a anului 1987, publicatia Times, din Londra, raporta pe prima pagina ca vaccinul antivariolic administrat in 1977 de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, a indus SIDA. 100 de milioane de oameni din Africa erau supusi acestui risc. Zonele cu numarul cel mai mare de astfel de vaccinari prezentau cele mai mari densitati de cazuri SIDA. Virusologul Robert Gallo era citat in acest articol, spunand ca “cercetatorii in domeniul SIDA nu vor spune nimic despre aceasta, deoarece sunt platiti si pentru ca sa taca”. De asemenea, odata cu vaccinarea antivariolica din Africa a avut loc si o vaccinare anti-hepatita B la homosexualii din New York, San Francisco, Los Angeles, St.Louis, Houston si Chicago in 1978 si 1979. Studiile epidemilogice din SUA au aratat ca aceste 6 orase au cea mai mare incidenta de SIDA, complex asociat SIDA (ARC – AIDS related comlex), si decese de cauza HIV, in comparatie cu celelalte orase americane. In 1992 directorul OMS, David Heymann, a afirmat ca “originea SIDA nu mai are importanta pentru stiinta in prezent”.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Manipularea si constientizarea ei

Povestea relatiei dintre Sigmund Freud si a nepotului sau american,Edward Bernays.Bernays a inventat profesia de PR in 1920 si a fost prima persoana care a preluat ideeile lui Freud pentru a manipula masele.El a fost acela care a aratat corporatiilor cum pot sa ii determine pe oameni sa isi doreasca lucruri,lucruri de care nu au nevoie si cum sa consume cat mai mult.





SI mai interesant decat documentarul de mai sus sunt clipurile de pe acest site despre manipulare ale Dr. Joe.Aveti rabdarea si urmariti-le pana la capat si veti descoperi lucruri foarte interesante.



vineri, 30 octombrie 2009

Astia nu o sa castige vreun Eurovision sau alt concurs de gen dar cu siguranta sunt originali,cel putin in versuri :))

miercuri, 28 octombrie 2009

Fabrica Nokia Jucu din România a fost desemnata drept una dintre cele mai ecologice cladiri din lume



Fabrica Nokia din Jucu, România, a fost desemnata drept una dintre cele mai ecologice cladiri din lume de catre U.S. Green Building Council (USGBC). Prestigiosul rating LEED Gold (Gold Rating for Leadership in Energy and Environment Design) este acordat pentru prima data unei cladiri din România si reprezinta o recunoastere a investitiilor importante în solutii inovatoare de protejare a mediului realizate de Nokia de la construirea fabricii în 2007.

Certificarea USGBC este acordata cladirilor care impun noi standarde în domeniul designului si constructiei celor mai ecologice cladiri din lume, a imobilelor celor mai performante si eficiente din punct de vedere energetic. Fabrica Nokia din Jucu este una dintre putinele cladiri din lume care a obtinut certificarea LEED Gold si primul imobil din România recunoscut de USGBC pentru solutiile ecologice implementate. Campusul Nokia din Beijing, China a fost prima unitate Nokia care a obtinut certificarea LEED Gold în 2008.

“Suntem foarte mândri ca impunem noi standarde în crearea unor cladiri cu adevarat sustenabile în cadrul operatiunilor noastre. Suntem onorati ca fabrica noastra din România a fost desemnata drept una dintre cele mai sustenabile cladiri din lume si cea mai ecologica fabrica din România. Aceasta realizare confirma angajamentul nostru puternic si investitiile semnificative în sustenabilitate, eficienta si protejarea mediului în modul în care ne derulam operatiunile” a afirmat Risto Meskus, Managing Director al fabricii din Jucu.

Fabrica din Jucu încorporeaza o gama de solutii inovatoare si sustenabile, precum:

- Economisire de energie - Fabrica implementeaza o gama de solutii pentru reducerea consumului energetic, inclusiv izolatie termica în jurul structurii de baza a cladirii, geamuri termoizolante eficiente, densitate redusa a puterii de iluminare si senzori de prezenta pentru gestionarea încalzirii si iluminarii. Aceste solutii permit o reducere de peste 25% a consumului energetic al fabricii, fata de cel al unei clariri standard.

- Utilizarea eficienta a apei - Datorita instalarii unei game de dispozitive destinate reducerii consumului de apa si a unor sisteme precum limitatoarele de debit, consumul total de apa al cladirii Nokia este cu peste 30% mai scazut decât cel al unei cladiri standard.

- Reciclare - Reducerea impactului fabricii asupra mediului s-a avut în vedere atât în timpul lucrarilor de constructie cât si în cadrul operationilor derulate. Aproximativ 30% din materialele utilizate pentru construirea fabricii erau compuse din materiale reciclate si materiale aditionale obtinute local. În plus, aproximativ jumatate din deseurile produse în urma constructiei au fost recuperate si reciclate. USGBC recunoaste, de asemenea, cele mai bune practici Nokia privind sistemul de gestionare a deseurilor, care include reciclarea materialelor precum deseurile de productie, carton, hârtie, plastic, sticla si metale.

- Transport sustenabil - Nokia încurajeaza alternativele sustenabile de transport pentru angajatii fabricii, inclusiv un sistem de naveta pentru a reduce utilizarea masinilor personale de catre angajati, 18 locuri de parcare preferentiale pentru masini cu emisii reduse, spatii de stocare a bicicletelor si dusuri.

- Mediu de lucru superior - Cladirea fabricii a fost conceputa pentru a include o gama de facilitati de calitate care sa asigure confortul si bunastarea angajatilor. Acestea includ vestiare si spatii se stocare, facilitati de catering excelente, sala de sport echipata adecvat, clinica medicala si sauna.

Fabrica Nokia din Jucu reprezinta o investitie de 60 de milioane de euro în România, a fost construita în 2007 si finalizata cu succes în septembrie 2008. Nokia este unul dintre cei mai importanti investitori în domeniul telecomunicatiilor din România.

Cristian Moldoveanu
cristian.moldoveanu@xpc.ro

vineri, 23 octombrie 2009


Sistemul imunitar vs. vaccin

http://www.infowars.com/journalist-files-charges-against-who-and-un-for-bioterrorism-and-intent-to-commit-mass-murder/
http://www.infowars.com/baxter-to-develop-swine-flu-vaccine-despite-bird-flu-scandal/

http://www.youtube.com/watch?v=ASibLqwVbsk&feature=related


luni, 5 octombrie 2009

Rwanda 2009

Asa ceva e dincolo de puterea mea de intelegere si imi vine greu sa cred ca se intampla chiar si in Rwanda lui 2009 si la fel de greu imi vine sa inteleg comentariile.Daca ar fi un film horror nu as avea nici o problema dar sa arzi de vii 5 femei acuzandule de vrajitorie...?!!!? http://podblanc.com/node/38087

vineri, 2 octombrie 2009

O istorie a noastră (a românilor) un pic diferită de ce ni s-a predat...

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil.

Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei care caută un adevăr absolut... Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani?

şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru), urmează altă întrebare:

Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?

şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină?

Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi
"romani" vorbeau orice limbă numai latina nu! Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate.

Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Şi ultima întrebare:

Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: "Soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor!!?? soldatul "roman"...

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii "romani"?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât "copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină, când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele....

La Centrul Cultural Român, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof. dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina, de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian!

De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?!

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă... de fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe tari"! Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman.

Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina, fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina, atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian...

Herodot ne spune că, cel mai numeros neam din lume, după indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune şi el: "Să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul că dacii vorbeau "latina vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci", afirmă Densuşanu şi asta schimbă totul. Deci, dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă! Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua.

Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomială, s-a ajuns la concluzia că "prima femeie" a apărut în sud-estul Africii. Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică.

Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel.

Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în cartea "The Indo-European heritage", apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jack son Boulevard, Chicago, Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri?

Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomiale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam... Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, "The History of Civilization", "The Aryans".

El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţiul Carpato-dunărean este cel vizat!

Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tărtăria , când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, "latina vulgară", cu alfabet geto-dac! Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri.

În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba "latină vulgară", chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.

Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Jurământul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.

Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: "De ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?"

Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate omenirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare...

Acest articol este extras dintrun text ce aparţine Dr. Napoleon Săvescu, Fondator & Preşedinte al "Dacia Revival International Society" of New York


Sursa: www.roaim.com

miercuri, 30 septembrie 2009

Eu zic NU

Baxter Healthcare-compania care va produce vaccinul impotriva A H1N1 (GRIPA PORCINA) a mai fost implicata intr-un scanadal,cand a infectat cu HIV zeci de mii de oameni printr un medicament pentru hemofilie. La izbucnirea scandaului,medicamentele au fost retrase de pe piata SUA si redirectionate spre Europa, Asia,America latine si alte piete,in ciuda faptului ca stiau ca sunt infectate cu HIV..astfel aceste companii au facut profituri de zeci de milioane d edolari in conditiile in care investigatiile au aratat ca zeci de mii de oameni suferind de hemofilie au murit in urma contaminarii cu virusul HIV.Este pe internet,puteti verifica.
http://www.jurnalul.ro/stire-viata-sanatoasa/o-eleva-din-marea-britanie-a-murit-dupa-ce-a-fost-vaccinata-impotriva-cancerului-de-col-uterin-522327.html
The Georgia Guidestones


On one of the highest hilltops in Elbert County, Georgia stands a huge granite monument. Engraved in eight different languages on the four giant stones that support the common capstone are 10 Guides, or commandments. That monument is alternately referred to as The Georgia Guidestones, or the American Stonehenge. Though relatively unknown to most people, it is an important link to the Occult Hierarchy that dominates the world in which we live.

The origin of that strange monument is shrouded in mystery because no one knows the true identity of the man, or men, who commissioned its construction. All that is known for certain is that in June 1979, a well-dressed, articulate stranger visited the office of the Elberton Granite Finishing Company and announced that he wanted to build an edifice to transmit a message to mankind. He identified himself as R. C. Christian, but it soon became apparent that was not his real name. He said that he represented a group of men who wanted to offer direction to humanity, but to date, almost two decades later, no one knows who R. C. Christian really was, or the names of those he represented. Several things are apparent. The messages engraved on the Georgia Guidestones deal with four major fields: (1) Governance and the establishment of a world government, (2) Population and reproduction control, (3) The environment and man's relationship to nature, and (4) Spirituality.

In the public library in Elberton, I found a book written by the man who called himself R.C. Christian. I discovered that the monument he commissioned had been erected in recognition of Thomas Paine and the occult philosophy he espoused. Indeed, the Georgia Guidestones are used for occult ceremonies and mystic celebrations to this very day. Tragically, only one religious leader in the area had the courage to speak out against the American Stonehenge, and he has recently relocated his ministry.

THE MESSAGE OF THE GEORGIA GUIDESTONES

1. Maintain humanity under 500,000,000 in perpetual balance with nature.
2. Guide reproduction wisely - improving fitness and diversity.
3. Unite humanity with a living new language.
4. Rule passion - faith - tradition - and all things with tempered reason.
5. Protect people and nations with fair laws and just courts.
6. Let all nations rule internally resolving external disputes in a world court.
7. Avoid petty laws and useless officials.
8. Balance personal rights with social duties.
9. Prize truth - beauty - love - seeking harmony with the infinite.
10.Be not a cancer on the earth - Leave room for nature - Leave room for nature.

Limiting the population of the earth to 500 million will require the extermination of nine-tenths of the world's people. The American Stonehenge's reference to establishing a world court foreshadows the current move to create an International Criminal Court and a world government. The Guidestones' emphasis on preserving nature anticipates the environmental movement of the 1990s, and the reference to "seeking harmony with the infinite" reflects the current effort to replace Judeo-Christian beliefs with a new spirituality.

The message of the American Stonehenge also foreshadowed the current drive for Sustainable Development. Any time you hear the phrase "Sustainable Development" used, you should substitute the term "socialism" to be able to understand what is intended. Later in this syllabus you will read the full text of the Earth Charter which was compiled under the direction of Mikhail Gorbachev and Maurice Strong. In that document you will find an emphasis on the same basic issues: control of reproduction, world governance, the importance of nature and the environment, and a new spirituality. The similarity between the ideas engraved on the Georgia Guidestones and those espoused in the Earth Charter reflect the common origins of both.

Yoko Ono, the widow of John Lennon, was recently quoted as referring to the American Stonehenge, saying:

"I want people to know about the stones ... We're headed toward a world where we might blow ourselves up and maybe the globe will not exist ... it's a nice time to reaffirm ourselves, knowing all the beautiful things that are in this country and the Georgia Stones symbolize that. " (1)

What is the true significance of the American Stonehenge, and why is its covert message important? Because it confirms the fact that there was a covert group intent on

(1) Dramatically reducing the population of the world.
(2) Promoting environmentalism.
(3) Establishing a world government.
(4) Promoting a new spirituality.

Certainly the group that commissioned the Georgia Guidestones is one of many similar groups working together toward a New World Order, a new world economic system, and a new world spirituality. Behind those groups, however, are dark spiritual forces. Without understanding the nature of those dark forces it is impossible to understand the unfolding of world events.

The fact that most Americans have never heard of the Georgia Guidestones or their message to humanity reflects the degree of control that exists today over what the American people think. We ignore that message at our peril.

Copies are available for researchers from Radio Liberty.


The Age of Reason was a book written by Thomas Paine. Its intent was to destroy the Judeo-Christian beliefs upon which our Republic was founded.


The hole that you see in the stone was drilled in the Center Stone so that the North Star could be visualized through it at any moment. This was one of several requirements stipulated by R.C.Christian for the building of the American Stonehenge and reflects his obsession with the alignment of the stars, the sun, and the moon. Occultists often worship the alignment and movement of heavenly bodies as part of their religious ceremonies.

luni, 28 septembrie 2009

STOP


Inca as vrea sa fiu sceptic in privinta asta si a multor alte chestii legate de Noua Ordine Mondiala si teoriile conspirationiste dar vrem sa credem sau nu ele sunt o realitate de zi cu zi.Am inceput sa cred asta dupa ce am vazut nenumarate siteuri tematice si linkuri trimise de diferiti prieteni care ziceau in mare aceleasi lucruri care mi l-a zis si bunica-mea acum multi ani,lucruri care le stia din carti vechi si care le-am citit si eu dintr-o carte de prin 93 de la Muntele Atos,editata de reprezentantii BOR de acolo.Nu o mai am de multi ani,nu stiu unde s-a facut disparuta dar un exmplu care imi vine in minte acum e implanturile cu cipuri in mana sau codul de bare care era detaliat la acea vreme in acea carte.Ma intreb ce coincidenta sa fie oare...evident ca nu e...nu vreau sa zic mai mult dar incep sa se potriveasca prea multe;cei care ma cunosc stiu ca nu sunt paranoic...(voi reveni pe tema asta)